Nemții ar putea elimina cuvântul RASĂ din Constituție, după ce parlamentarii germani au decretat că „nu există rase, ci doar ființe umane”

O nouă problemă a apărut în Germania, după ce unii parlamentari, inspirați de protestele anti rasism din SUA, au sugerat că termenul „rasă” nu are ce căuta în Legea fundamentală a nemților.
Dezbaterea cu privire la faptul dacă terminologia ”rasei” are ce căuta în Contituția unei țări a reapărut în Germania, în urma mobilizării împotriva rasismului în Statele Unite și în lume, după moartea lui George Floyd, relatează AFP.
Eecologiștii, a doua forță politică în țară în intențiile de vot, au fost primii care au sugerat deja o modificare a Legii fundamentale de la 8 mai 1949 - pilonul Germaniei democratice - al cărei un conținut este marcat de voința de a se opune în mod radical persecuțiilor minorităților de către naziști.”A venit timpul să uităm rasism, toți, împreună”, a proclamat liderul Verzilor, Robert Habeck, într-un editorial comun, publicat în ziarul de stânga Tageszeitung.
”Un semnal în acest sens ar fi suprimarea termenului «rasă» din Legea fundamentală”, a propus el, în urma multor manifestații care denunță discriminările și îi aduc un omagiu lui George Floyd.Pasajul incriminat din Constituția germană este articolul 3, potrivit căruia ”nimeni nu trebuie să fie discriminat și nici privilegiat din cauza sexului său, al ascendenței sale, rasei sale, limbii sale, patriei sale și originii sale, a credinței sale, opiniilor sale religioase sau politice”.
Ecologiștii consideră că ”nu există «rase», există ființe umane”. Iar Constituția redactată după război rămâne impregnată de o viziune raisală și biologistă a finnțelor umane, moștenită din secolul al XIX-lea, în prezent depășită.
Această revendicare, susținută de mulți ani de stânga, a reapărut deja în februarie, după atentatul rasist de la Hanau, unde un german a ucis nouă persoane de origine străină.Angela Merkel „este deschisă unei asemenea dazbateri. Argumentele pe care le auzim de o parte și de alta ne fac să reflectăm”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert.
El a evocat înscrierea acestui termen în contextul istoric postbelic. ”Autorii Constituției au emis un semnal foarte clar, după anii de manie rasială care ne-au aruncat țara și întregul continent într-o nefericire fără nume,” împotriva oricărei forme de rasism.
În această dezbatere, cotidianul conservator Die Welt scrie ironic că ”unii germani au făcut acum progrese atât de minunate încât consideră cuvântul «rasă» insuportabil (...). Cel puțin nu își trimit copilul la școală cu mulți arabi și turci, ci într-un loc în care găsesc aceeași etnicitate ca a lor. Și asta exact ceea ce trebuie să se schimbe”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)