New York Times: Dacă va decide să iasă din UE, Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa

Dacă britanicii votează la referendumul de joi pentru ieșirea din Uniunea Europeană, atunci trebuie să se aștepte la un răspuns dur și necruțător. Așa reiese dintr un articol publicat de The New York Times, cu doar câteva zile înainte de referendumul care va decide dacă Marea Britanie părăsește UE.
Țările Uniunii Europene privesc posibilitatea unei ieșiri a Marii Britanii din blocul comunitar cu neîncredere și neliniște dar sunt totodată pregătite să riposteze, scrie cotidianul american The New York Times într-un comentariu.
Dacă britanicii votează la referendumul de joi pentru ieșirea din Uniunea Europeană, atunci trebuie să se aștepte la un răspuns dur și necruțător, în condițiile în care capitalele de pe continent vor încerca să descurajeze alte țări să urmeze exemplul Marii Britanii, au declarat oficialități și analiști europeni. Cu alte cuvinte, scrie NY Times, Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa.
Având de tratat alte chestiuni presante, precum datoria Greciei, criza migranților și terorismul, cele mai mari și cele mai puternice națiuni europene își vor dori ca lucrurile să fie clare și este puțin probabil să tolereze o perioadă lungă de confuzie post-referendum, apreciază sursa citată.
„Înăuntru înseamnă înăuntru, afară înseamnă afară. Sper și cred că britanicii vor decide în cele din urmă să nu iasă din UE. Retragerea Marii Britanii ar fi o pierdere grea pentru Europa”, a declarat influentul ministru de finanțe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, pentru Der Spiegel. Pregătindu-se pentru o ieșire a Marii Britanii din UE, Franța și Germania discută anunțarea imediată a unei inițiative comune pe tema securității europene, posibil un centru de comandă operațional, pentru a demonstra, cel puțin la nivel simbolic, că Uniunea Europeană rămâne solidă și că va continua să progreseze și fără Marea Britanie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron
Locații: Marea Britanie
Organizații: New York Times Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)