ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Atacul israelian de duminică asupra taberei de refugiați din localitatea Rafah din Gaza, care s-a soldat cu uciderea a zeci de civili, s-a desfășurat cu arme americane.

Ziarul New York Times scrie:

„Resturile de muniție filmate la locul bombardamentului, a doua zi, erau rămășițe de la o bombă GBU-39, proiectată și fabricată în Statele Unite.”

Și adaugă halucinant:

„Oficialii americani au făcut presiuni asupra Israelului pentru a folosi mai multe bombe de acest tip, despre care spun că pot reduce numărul victimelor civile” (sic!).

Potrivit unui expert american, citat de NYT, un important element de identificare l-a reprezentat forma incofundabilă pe care o au cozile bombelor GBU-39.

Un alt element de identificare îl reprezintă seriile de cifre inscripționate pe bombe, care încep cu „81873”.

New York Times explică:

„Acesta este codul unic de identificare atribuit de guvernul american companiei Woodward, un producător aerospațial cu sediul în Colorado, care furnizează piese pentru bombe, inclusiv GBU-39.”

Ziarul american mai scrie că cel puțin 45 de persoane au fost ucise în tabăra de refugiați de la Rafah, construită la începutul lunii ianuarie, iar alte cel puțin 240 au fost rănite.

Congresul SUA a aprobat un ajutor suplimentar pentru Israel de 26 de miliarde de dolari, dintre care 9 miliarde cu scopuri umanitare.

Atacul asupra centrului de refugiați a avut loc la doar două zile după ce Curtea Penală Internațională a ordonat Israelului să înceteze ofensiva militară asupra Rafah, unde s-a refugiat aproape jumătate din populația de 2,5 milioane de oameni din Gaza.