Noile negocieri dintre Marea Britanie și Rep. Irlanda dau speranțe liderilor UE pentru convenirea unui acord Brexit revizuit
Uniunea Europeană consideră propunerile Marii Britanii suficiente pentru negocierea unui nou acord Brexit, potrivit unor surse din UE citate de DPA, în urma unei întorsături neașteptate a situației cu ocazia întâlnirii de joi dintre premierul britanic, Boris Johnson, și omologul său irlandez, Leo Varadkar.
De acum, vor fi declanșate negocieri pentru obținerea unui acord revizuit al divorțului, cu mai puțin de o săptămână înainte ca liderii U.E. să se întâlnească în cadrul unui summit la Bruxelles, la care speră să finalizeze o înțelegere privind Brexit-ul.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că a primit „semnale promițătoare” de la Varadkar, în urma întâlnirii sale cu Johnson, adăugând că „până și cea mai mică șansă” a unui acord trebuie valorificată.
Obstacolul principal este granița dintre Republica Irlanda, membră a U.E., și Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit.
Premierul britanic, Boris Johnson, a respins actuala soluție „backstop”, față de care și-a înaintat propriile sugestii, care însă nu au reușit să-i convingă pe liderii U.E.
Johnson și-a luat angajamentul ca Regatul Unit să părăsească U.E. pe 31 octombrie, cu sau fără un acord care să reglementeze termenii despărțirii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se reaprinde ”Pizzagate”. Jurnalistul care a investigat cel mai cutremurător caz de pedofilie al elitelor democrate, vorbește: ”Dosarele Epstein dovedesc că Pizzagate a fost real”. Operațiuni de trafic de copii din Ucraina - legate direct de Zelenski
Presa globalistă, desființată cu imagini după ce a susținut că JD Vance a fost huiduit la Jocurile Olimpice - VIDEO
Simbolism satanist pe față la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina - VIDEO
Nicușor Dan, femeie în casa UE până la capăt: nu merge la Donald Trump până nu îi dă voie stăpâna Ursula. România refuză Administrația SUA pentru a doua oară!
Șoc înainte de summit-ul UE: Macron cheamă Europa la război cu Trump și cere normalizarea relației cu Rusia
Cutremur major în Presa Sistemului: Washington Post, goarna CIA, stă să cadă
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Externe
Persoane: Boris Johnson Donald Tusk Leo Varadkar
Locații: Bruxelles Regatul Unit
Subiecte: Brexit
Organizații: Consiliul European Guvernul Marii Britanii Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)