“Nu există nicio dovadă a existenței extratereștrilor, ci doar un grup care alimentează conspirații fără fundament” - Fostul director de la Pentagon al biroului care investighează așa-numitele OZN-uri, rupe tăcerea: ”O ESCROCHERIE!”

La o lună după ce a demisionat, un fost director de la Pentagon, Sean Kirkpatrick, susține că un număr de adepți ai teoriilor conspirației exercită o influență notabilă în interiorul Guvernului american și promovează mituri despre OZN-uri, fiind o escrocherie de tipul „cornet de înghețată care se linge singur”.
Cotidianul britnic The Guardian dezvăluie că fostul director al Biroului care se ocupă cu investigarea așa-numitelor „fenomene anormale neidentificate” (AARO), din cadrul Departamentului Apărării din SUA, își acuză foști colegi într-un podcast difuzat săptămâna aceasta.
Potrivit lui Kirkpatrick, aceștia cheltuiesc milioane de dolari din bani publici pentru a face anchete cu privire la acest subiect, în ciuda faptului că primul raport istoric cuprinzător al AARO, care a fost înaintat Congresului și urmează să fie publicat în cursul acestui an, nu conține nicio dovadă a existenței vreunei vieți extraterestre sau a vreunei mușamalizări din partea guvernamenului.
Sean Kirkpatrick acuză „un grup restrâns de persoane” de faptul că pun în circulație teorii lipsite de fundament cu privire la pretinse programe secrete ale Guvernului american de cercetare a OZN-urilor.
El a citat declarații ale fostului director al spionajului american David Grusch, un avertizor de integritate, despre existența unor „vehicule extraterestre intacte” sau fluide biologice nonumane care ar fi depozitate într-o instalație izolată.
„Câțiva dintre aceiași oameni au lucrat, în culise, cu Congresul pentru a elabora legi”, a afirmat Sean Kirkpatrick în podcastul „In the Room With Peter Bergen”.
Kirkpatrick nu a vrut să dezvăluie numele persoanelor pe care le acuză, însă a dat asigurări că „singurul complot care există” este de fapt desfășurat de un grup de persoane „care vor să implice Guvernul în anchete despre extratereștri”.
Biroul „All-domain Anomaly Resolution Office” (AARO), condus o vreme de către Sean Kirkpatrick, a fost înființat în 2022 cu scopul de a aduna rapoarte militare despre observarea unor fenomene aeriene neidentificate și pentru obținerea unei transparențe mai mari cu privire la ceea ce știe Guvernul.
„Nu există nicio dovadă a existenței extratereștrilor și a unei conspirații guvernamentale”, a dat asigurări fostul director de la Pentagon.
Săptămâna trecută, într-un articol, el a scris că se teme că legiuitorii au cedat „senzaționalismului”, „luând decizii bazate pe teorii ale conspirației” menite să creeze psihoze pentru măsuri de control a populație.
„Unii membri ai Congresului preferă să-și dea cu părerea în fața presei despre extraterești în loc să să caute să obțină informații factuale despre subiect. Membrii (Congresului) au responsabilitatea să dea dovadă de simț critic”, a scris el.
În opinia sa, credința în extratereștri „este, în esență, o religie, o credință religioasă care transcende gândirea critică și rațională”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

A doua bombă de la Washington: Emisarul lui Trump îl sprijină pe Pavel Durov în acuzațiile de ingerință franceză în alegerile din România: "Mulțumesc pentru curaj"

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

Mesaj sec al Ambasadei SUA după victoria contestată a lui Nicușor Dan. Cine l-a scris? Kavalec înainte de a stinge lumina sau portarul Ambasadei?

COMISIE DE ANCHETĂ EUROPEANĂ pentru FRAUDA din ROMÂNIA - politicianul francez Florian Philippot acuză regimul Macron de ingerință în alegerile din România
Recomandările noastre
Secțiuni: Dezvăluiri Externe Prima pagină Știri
Persoane: Sean Kirkpatrick
Locații: SUA
Subiecte: extratereștri OZN
Organizații: All-domain Anomaly Resolution Office - SUA Pentagon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)