Numărul plângerilor depuse de femei după violențele din Koln a ajuns la 379
Numărul plângerilor depuse de femei după violențele și tâlhăriile din noaptea de anul nou din orașul german Koln a ajuns la 379, a anunțat sâmbătă poliția, conform agenției de presă DPA.
Aproximativ 40 la sută dintre plângeri se referă la agresiuni sexuale, iar majoritatea agresorilor sunt descriși ca fiind de origine nord-africană.
Poliția urmează să stabilească dacă în urma acestor plângeri vor fi începute anchete penale, potrivit Agerpres.
După violențele din noaptea de Revelion la poliția din Koln au fost depuse inițial 170 de plângeri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)