ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O delegație de diplomați americani a rupt-o la fugă brusc, marți, în orașul palestinian Betleem, după ce contestatari au întrerupt o reuniune la care membrii acesteia luau parte.

Manifestanți protestau față de decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul dept capitală a Israelului și au aruncat cu fructe, aparent tomate, în mașinile delegației americane, în timp ce aceasta părăsea locul, potrivit unei înregistrări video a incidentului postată online.

O înregistrare video îi surprinde pe contestatari intrând în sală, strigând și agitând un banner care proclama „Sionism = nazism = fascism”.
 
Delegația americană și-a adunat repede bagajele și a plecat cu mașini, iar manifestanți aruncau cu fructe și dădeau cu piciorul în vehicule.