O familie de MUSULMANI a fost dată jos din AVION de United Airlines, pe motiv de "SIGURANȚĂ a zborului"

Un pilot United Airlines a cerut unei familii musulmane, cu trei copii mici, să coboare din avionul pe cale să decoleze, pe motive de "siguranța zborului". Întreaga scenă a fost filmată.
Eaman-Amy Saad Shebley, soțul ei și cei trei copii, se aflau deja la bordul unui avion care urma să zboare pe ruta Chicago-Washington atunci când pilotul a cerut debarcarea lor, relatează The Independent.
Anterior, familia a întrebat stewardesa dacă ar putea instala scaune de siguranță pentru pentru copiii lor. Momentul în care familia a fost evacuată a fost filmat de mama copiilor, iar înregistrarea arată cum stewardesa și apoi pilotul le cer să părăsească avionul.
"Să vă fie rușine, United Airlines, pentru modul în care m-ați tratat pe mine și familia mea fără niciun alt motiv decât felul în care arătam, invocând "probleme de zbor în siguranță ", a scris femeia pe Facebook, postând înregistrările video. "Cei trei copii sunt prea mici pentru a înțelege", a adăugat ea.
Când l-a întrebat pe pilot dacă decizia nu este una discriminatorie, acesta a răspuns că este vorba despre o "problemă de siguranță a zborului", fără să mai dea alte explicații, potrivit Mediafax.
Consiliul Relațiilor Americano-Islamice a transmis o scrisoare oficialilor United Airlines, în numele familiei lezate, cerând măsuri disciplinare împotriva personalului implicat.
Compania aeriană și-a cerut scuze de mai multe ori familiei Shebley, transmițând că după ce au fost coborâți din avion, acestia au fost programați pentru un alt zbor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)