ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De fiecare dată când are ocazia, Noua Zeelandă se laudă cu relația excelentă pe care o are cu aborigenii, voindu-se un exemplu și pentru alte state.

Dar COVID-ul a feștelit imaginea idilică a statului de la antipozi.

Drepturile elementare ale indigenilor au fost călcate cu brutalitate în picioare, odată cu decizia autorităților de a impune arestul la domiciliu pentru locuitorii atolului Nukunonu, din cauza refuzului acestora de a se vaccina împotriva COVID-19.

O scrisoare de la sfârșitul anul trecut a consiliului local din Nukunonu către una din familiile de aborigeni dezvăluie ce presiuni exercită statul asupra acestora.

În scrisoare, citată de LifeSiteNews, consiliul își exprimă „tristețea” că familia nu s-a conformat/vaccinat, în ciuda faptului că se afla deja de mai multe luni carantinată și o înștiințează:

„Veți rămâne consemnați la domiciliu împreună cu soția și cu fiul dvs. încă șase luni, până ce vă veți reconsidera decizia. Fiica dvs. va și și ea consemnată la domiciliu din această seară, începând cu orele 22.”

Familia de aborigeni se află acum de 11 luni în arest la domiciliu.

Mahelino Patelesio, capul familiei arestate la domiciliu, descrie situația în care el și al lui se găsesc de aproape un an ca fiind „mai mult decât ridicolă”.

„Evident că sunt îngrijorat pentru soarta familiei mele, de aceea am adoptat această poziție hotărâtă.”

Pahelesio spune că alți indigeni de pe insula Nukunonu nu au putut rezista presiunilor venite din partea autorităților și s-au vaccinat.

El adaugă:

„Nu trebuie să fiu un psiholog ca să îmi dau seama de efectele nocive (ale izolării). Fiul și fiica noastră nu mai pot socializa. În mod clar, ei nu se mai simt atașați de această comunitate acum.”

La fel și în cazul soției sale, Ana, care era o femeie foarte sociabilă.

„Din fericire, această situație ne-a apropiat mult unul de altul.”

Bărbatul consideră de la sine înțeles faptul că arestarea sa și a familiei sale la domiciliu reprezintă o încălcare gravă a libertății de a alege ce tratamente medicale să primească.

Libertate confințită și în Carta Drepturilor Omului din 1900, parte a Constituției neo-zeelandeze.

Patelasio spune că încearcă totuși să își consoleze familia:

„De fapt, aici, în Nukunonu, suntem ceva mai bine, chiar și cu aceste restricții, decât multe familii de pe teritoriul (principal al) Noii Zeelande – printre care și cei trei copii mai mari ai noștri cu familiile lor – se zbat zilnic să facă rost de lucrurile elementare necesare vieții.”

Soarta indigenilor nevaccinați care locuiesc pe un alt atol, Atafu este însă ceva mai blândă decât a celor de pe Nukunonu: aceștia au primit de câteva săptămâni dreptul de a ieși din case, însă tot le este interzis dreptul de a se întruni sau participa la evenimente publice.

Ceea ce este și mai șocant e că, nici pe Nukunonu, nici pe Atafu nu există nici măcar un singur caz de COVID-19.

Însă, de mai bine de doi ani, știm că restricțiile aberante nu au nimic de-a face cu combaterea COVID-lui ci cu oprimarea și supunerea oamenilor.

VIDEO de pe atolul Nukunonu: