O navă cu 458 de persoane la bord s-a scufundat în fluviul Yangtze

Sute de persoane au fost date dispărute după ce o navă de croazieră cu patru punţi, la bordul căreia se aflau 458 de persoane, s-a răsturnat luni seara, pe fluviul Yangtze, în provincia Hubei, informează BBC.
Nava Dongfangzhixing (Steaua de Est) s-a scufundat către ora locală 21.28 (16.30, ora României) în secţiunea Jianli a Yangtze.
Căpitanul şi mecanicul-şef, care au fost salvaţi, au declarat că nava s-a scufundat rapid după ce a fost prinsă într-o furtună.
Din cele 458 de persoane aflate la bord, doar opt au fost salvate deoarece operaţiunile de salvare erau îngreunate de rafale puternice de vânt şi ploaie.
Nava, care se îndrepta de la Nanjing (est), capitala provinciei Jiangsu, către oraşul Chongqing (sud-vest), avea la bord 405 pasageri, cinci reprezentanţi ai unei agenţii de voiaj şi 47 de membri ai echipajului
Cele mai multe persoane de la bord erau turişti cu vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani, care participau la un tur organizat de către o companie din Shanghai.
Premierul Li Keqiang se indrepta catre locul accidentului. El a dispus ca o echipa din cadrul Consiliului de Stat sa conduca operatiunile de cautare si salvare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)