ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cincizeci de copii au fost salvați din mâinile unei rețele internaționale de pedofili destructurate de Interpol, informează BBC.

De asemenea, nouă persoane din Tailanda, Australia și SUA au fost arestate, iar autoritățile se așteaptă ca numărul celor reținuți să crească.

Investigația a început în 2017 și s-a axat pe un site din „dark web”, care avea peste 63.000 de utilizatori din toată lumea. Interpolul crede că peste 100 de copii au fost abuzați și lucrează la identificarea lor.

„Dark web”-ul este o zonă a internetului care nu este vizibilă și disponibilă la căutările obișnuite pe motoarele de căutare și site-urile din această zonă folosesc conexiuni criptate pentru a se ascunde identitatea utilizatorilor.

Primele arestări au apărut anul trecut, atunci când administratorul siteului, un tailandez pe nume Montri Salangam, a fost reținut în Tailanda, iar altul, Ruecha Tokputza a fost prins în Australia.

Salangam a îngrozit anchetatorii, acesta abuzându-și propriul nepot, publicând imaginile pe siteul respectiv. Administratorii siteului ascundeau fețele copiilor pentru a nu fi ușor de identificat. Montri Salangam a fost condamnat la 146 de ani de închisoare, în timp ce complicele său, un profesor, a primit 36 de ani.

Australianul Tokputza a fost condamnat vinerea trecută la 40 de ani de închisoare, după ce a recunoscut acuzațiile că a abuzat inclusiv bebeluși. Cel mai mic avea doar un an și trei luni.

„Ești cel mai negru coșmar al oricărui copil, ești groaza fiecărui părinte, ești o amenințare pentru societate”, a tunat judecătorul Liesl Chapman, cel care a pronunțat sentința în cazul lui Tokpuza.

Identitățile celorlalți arestați nu au fost date încă publicității, dar unii locuiesc în Statele Unite și dețin poziții importante, a afirmat Eric McLoughlin, atașat american al Homeland Security Investigations (HSI) în capitala Tailandei.

Recent, ActiveNews a publicat un amplu material despre dezvoltarea fără precedent a afacerilor ce includ abuzul sexual al copiilor în Statele Unite.

Luna trecută, în SUA, a fost dezmembrată o altă rețea de pedofili, așa cum ActiveNews a relatat la vremea respectivă. Aceste cazuri s-au înmulțit în ultimii ani, fiind descoperite astfel de rețele și în Europa și în America de Sud.
 
În aceste condiții, autoritățile române au decis să relaxeze și mai mult legislația în domeniul abuzului sexual al copiilor, pedepsele fiind reduse și mai mult decât erau deja.