O nouă taxă pe carburant? Partidul Angelei Merkel refuză categoric o astfel de soluție: De ce să suporte doar proprietarii de mașini factura refugiaților?

Wolfgang Schauble, ministrul de Finanțe al Germaniei, a propus înființarea unei taxe pe carburant în toate statele Uniunii Europene, pentru acoperirea cheltuielilor legate de primirea refugiaților.
Oficialul german nu a precizat însă la ce nivel ar trebui să se situeze această taxă.
”Dacă bugetele naționale sau bugetul european nu sunt suficiente, atunci să ne punem de acord pentru a introduce, de exemplu, o taxă pentru fiecare litru de benzină. Astfel, vom avea mijloacele pentru un răspuns european la problema refugiaților”, a spus Wolfgang Schauble pentru Süddeutsche Zeitung.
Oficialul german a adăugat că „soluționarea problemei nu ar trebui să eșueze din cauza unei limitări a fondurilor”. În 2014, peste un milion de refugiați au ajuns în Europa, majoritatea fiind primiți de Germania.
Propunerea acestuia a fost respinsă rapid de Julia Kloeckner, un lider al deputaților din partidul Angelei Merkel. Aceasta s-a declarat împotriva instituirii unei astfel de taxe.
”Nu se justifică pentru populație o astfel de taxă pentru că asta ar însemna ca cei care sunt proprietari de mașini să suporte plata facturilor pentru refugiați”, a precizat aceasta.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Subiecte: Criza refugiați Pret benzina
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)