Obama a BLOCAT o lege care ar fi oprit finanțarea publică a celei mai mari clinici de avort din SUA: E cel mai rău președinte de după al doilea război mondial
Barack Obama a profitat de dreptul său de veto pentru a bloca o lege care ar fi oprit finanțarea publica a celei mai mari clinici de avort din SUA, ”Planned Parenthood” urmând să primească în continuare sutele de milioane de dolari din partea statului american pentru întreruperea sarcinilor, anunță liveactionnews.org.
Chiar dacă Senatul și Congresul SUA au aprobat această lege, președintele Obama s-a împotrivit și a dispus de dreptul de veto pentru ca această lege să nu fie promulgată.
”În ciuda dorinței oamenilor și a Congresului pe care ei l-au ales, președintele Obama obligă fiecare plătitor de taxe și impozite din America să participe la sprijinirea celei mai mari corporații de avorturi, care ucide peste 320.000 de copii în fiecare an prin această metodă, incluzând aici și copii care ajung până la șase luni de viață.
Nu e nimic surprinzător, mai ales că în sondajele de opinie americanii îl consideră pe Obama drept cel mai rău președinte pe care l-a avut SUA după al doilea război mondial. Măsurile extremiste ale acestuia în favoarea avorturilor și opoziția față de acțiunile pro-viață, coroborate cu ignoranța față de documentele care atestă actele criminale comise de cei de la Planned Parenthood, demonstrează faptul că Obama își plătește datoriile față de această companie, care a contribuit cu 12 milioane de dolari la campania de realegere a acestuia la Casa Albă în 2012 ”, a spus Lila Rose, președinta unei organizații Pro-viață, după reacția președintelui Obama.
Proiectul de lege a venit ca urmare a faptului ca anul trecut au fost prinși ca vindeau organe prelevate de la copiii avortați. Un clip postat pe youtube care arată cum Directorul pentru Servicii Medicale al Planned Parenthood, dr Deborah Nucatola, discută cu niște potențiali cumpărători despre vânzarea organelor copiilor avortați, a stârnit o furtună în SUA.
Planned Parenthood este cea mai mare rețea de clinici pentru avort din Statele Unite, fiind finanțată, încă din 1970, de statul american.
În clip, directoarea de la Planned Parenthood discută, senin, despre vânzarea organelor copiilor avortați.
Înregistrarea a provocat un scandal în SUA, inclusiv în rândul candidaților la președinția țării. Astfel, Senatorul Ted Cruz a descris filmul ca "bolnav" și a cerut Congresului să înceapă o investigație asupra Planned Parenthood.
"Banii contribuabililor nu au ce căuta să finanțeze ogranizații care se ocupă cu uciderea vieților nevinovate, cu atât mai mult a celor care profită de pe urma trupurilor copiilor a căror viață le-au furat. Trebuie să reînnoim eforturile ca Planned Parenthood să nu mai primească un cent din banii publici", a afirmat el într-o declarație publică.
Planned Parenthood avea un buget anual de 1 miliard de dolari.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Declarație periculoasă adoptată de ONU și cu votul României: VACCINURI DEZVOLTATE ÎN REGIM DE URGENȚĂ în caz de pandemie, COMBATEREA EZITĂRII FAȚĂ DE VACCINARE ȘI EXTINDEREA SUPRAVEGHERII LA NIVEL GLOBAL
Momente dramatice la concertul lui Céline Dion: Diva s-a prăbușit pe scenă în fața a zeci de mii de oameni - VIDEO
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: SUA
Subiecte: Proteste împotriva avorturilor
Organizații: Congresul SUA Senatul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)