Obama anunță măsuri radicale împotriva proliferării armelor de foc în SUA. Proiectul prin care vrea să ocolească Congresul american

Barack Obama anunță măsuri radicale împotriva proliferării armelor de foc în SUA. Președintele SUA vrea să ocolească Congresul american și să interzică printr-o hotărâre executivă ca armele să fie vândute pe internet sau la expoziții fără verificări riguroase.
În schimb, opoziția îl acuză că planul său este neconstituțional și spune că îl va ataca în instanță.
Obama a declarat că proiectul său respectă Constituția americana și mai ales al Doilea Amendament, care garantează dreptul de a purta o armă de foc, acesta urmând să fie detaliat în zilele urmatoare.
Barack Obama intenționează mai mult ca oricând să reducă pe cât posibil crimele comise cu arme de foc. Cu riscul de a declanșa un război politic, președintele ocolește Congresul și schimbă regulile cu privire la cumpărarea de armament sau de muniție.
"Deși trebuie să recunoaștem că nu va putea opri toate crimele violente din țară, că nu va preveni toate uciderile în masă, nu-i va împiedica pe toți infractorii să pună mâna pe o armă, dar va salva vieți", a declarat Obama, într-un discurs susținut de la Casa Albă.
Anul trecut s-au produs 355 de ucideri în masă cu arme de foc, pe teritoriul SUA. Cel mai grav atac armat din ultimul deceniu a fost comis în decembrie, la o clinică din orașul San Bernardino, când 14 persoane au fost omorâte.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: SUA
Subiecte: Dreptul de a purta arme
Organizații: Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)