Obama promite că va distruge Statul Islamic: Sunt doar o bandă de ucigași. Nu vom sucomba în fața fricii!

Președintele Barack Obama afirmă că SUA și aliații lor nu vor ezita în lupta lor împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), transmite BBC.
Vorbind în Kuala Lumpur, președintele Obama a subliniat că alianța internațională va distruge până la urmă ISIS, va recuceri teritoriul pe care aceasta îl controlează, îi va tăia accesul la resurse financiare și îi va vâna pe liderii acesteia.
Atacuri precum cel comis săptămâna trecută în Paris nu vor fi acceptate ca fiind "noua normalitate", a mai spus Barack Obama și a îndemnat toate națiunile să trimită semnalul că lumea va continua să își vadă de treburile ei cotidiene și nu va sucomba în fața fricii.
"Îi vom elimina. Vom redobândi zonele pe care le ocupă, le vom stopa finanțările, le vom lua urma conducătorilor lor, le vom dezmembra rețelele, liniile de comunicare, și îi vom lichida", a promis președintele american.
"Cel mai puternic instrument de luptă împotriva ISIS pe care îl avem este să spunem că nu ne este frică și nu le 'cumpărăm' fantasmele că s-ar întâmpla ceva foarte important. Sunt doar o bandă de ucigași", a declarat președintele SUA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)