Obama va cere Germaniei trupe suplimentare NATO în Estul Europei. Inclusiv în România

Barack Obama vrea să consolideze flancul estic al NATO, de teama Rusiei. Demers pe care îl va lansa cu ocazia vizitei în Germania și la care vor lua parte liderii principalelor state ale Alianței.
Publicația germană Der Spiegel scrie că președintele Barack Obama va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor din partea de est a Alianței Nord-Atlantice. Astfel, efective suplimentare NATO ar urma să fie trimise în România, Polonia și țările baltice, notează publicația. Aceste efective militare vor face parte din trupele NATO ce urmează să fie desfăsurate în România, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia întărind astfel flancul estic al Alianței Nord Atlantice.
Măsura este menită să descurajeze acțiunile Rusiei din zonă și să ridice gradul de securitate al țărilor care se simt amenințate de Moscova.
În acest context, Barack Obama se va întâlni luni la Hanovra cu Angela Merkel, Francois Hollande, președintele Franței, Matteo Renzi, premierul Italiei și cu șeful Guvernului de la Londra, David Cameron.
O decizie formală privind suplimentarea efectivelor militare pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice ar urma să fie luată la summitul NATO programat la Varșovia.
Pentagonul a anunțat la sfârșitul lunii martie că Statele Unite vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securității pe fondul acțiunilor Rusiei. "În cadrul angajamentului Statelor Unite de intensificare a securității și de creștere a capacității de disuasiune, Comandamentul armatei americane în Europa va iniția în februarie 2017 rotații constante de trupe", a comunicat pe 30 martie Departamentul american al Apărării, conform Mediafax.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

ULTIMELE ZILE - un nou film documentar ”conspiraționist” realizat de autorii celebrului MOARTE SUBITĂ. Tradus în română la ActiveNews. VIDEO - FINAL DAYS

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Persoane: Angela Merkel Barack Obama
Locații: Europa de Est Germania
Subiecte: Baza NATO România
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)