Obligația de a purta o mască în spațiile în aer liber încalcă articolul 8 CEDO, a decis o instanță din Franța
Obligația de a purta o mască în spațiile în aer liber reprezintă o interferență în exercitarea dreptului la respectarea vieții private, în sensul Articolului 8 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, transmite clujust.ro.
Tribunalul administrativ de la Strasbourg a dispus suspendarea Decretului din 20 mai 2020 al primarului municipiului Strasbourg prin care s-a impus tuturor persoanele de peste11 ani care frecventează drumurile publice, în special pe Grande-Ile, de la orele 10 până la orele 20:00, purtarea unei măști de protecție.
Reclamanții au susținut că acest decret aduce prejudicii grave și imediate ale dreptului la respectarea vieții private și de familie, care este o libertate fundamentală.
Tribunalul a reținut că într-adevăr, alegerile făcute cu privire la apariția pe care o persoană dorește a o avea, în spațiul public ca și în cel privat, ține de modul în care persoana ține să își exprime personalitatea.
Cât timp obligația de a purta o mască care acoperă gura și nasul există deja în zonele în care distanțarea fizică este dificil de respectat, cum ar fi piețele instalate pe Grande-Ile sau stații de tramvai și majoritatea magazinelor din centrul orașului, căile, piețele, podurile și căile adiacente din Grande-Ile sunt zone situate în aer liber, unde purtarea unei măști de protecție nu va fi de folos, studiile majoritare referitoare la contaminarea cu covid-19 arătând că contaminarea apare în principal în locuri închise.
Obligația de a purta o mască în spațiile în aer liber din Grande-ile, pe poduri și drumuri este o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private, în sensul Articolului 8 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale și această ingerință nu este justificată de niciun motiv convingător legat de circumstanțele specifice zonelor municipalității Strasbourg, a mai stabilit instanța, potrivit sursei citate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Planul secret UE-Soros de răsturnare de la putere a lui Viktor Orban
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Trenduri opuse: S-a schimbat Schimbarea Climatică!
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
Recomandările noastre
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
Secțiuni: Externe
Locații: Strasbourg
Organizații: Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)