Oficial german: Agresiunile sexuale din Koln, organizate și planificate pe rețelele de socializare
Atacurile cu tentă sexuală și jafurile petrecute în Ajunul Anului Nou, nu au fost planificate de o organizație teroristă, ci s-au născut spontan, prin intermediul rețelelor de socializare, a precizat într-o conferință de presă Jürgen Mathies, noul șef al poliției din Koln.
"Nu avem nicio dovadă asupra faptului că avem de a face cu o acțiune coordonată de structuri ale crimei organizate. Credem că ideea s-a transmis prin intermediul rețelelor de socializare", a declarat Mathies, cel care a coordonat măsurile de securitate din timpul Campionatului Mondial de Fotbal desfășurat în Germania în 2006.
"Majoritatea agresorilor provin din țări în care aceast comportament, în care femeile sunt înconjurate de mai mulți bărbați și pipăite sau jefuite, este chiar un obicei social. E un fenomen pe care îl întâlnim pentru prima dată în Germania", a mai spus șeful poliției.
Calitatea înregistrărilor oferite de camerele de supraveghere instalate în gară a lăsat de dorit, neajutând în mod semnificativ ancheta poliției. "Este mult mai ușor să identifici în imagini momentul în care un hoț a subtilizat un telefon mobil, decât cel în care a atins o femeie. Calitatea imaginilor este departe de a fi buna, și cred că acest lucru ar trebui să se schimbe curând", a declarat Mathies.
Peste 1000 de plângeri au fost depuse la poliție, dintre care 433 vizau agresiuni sexuale, comise în noaptea de Revelion. 10 persoane au fost deja reținute, iar alte 44 sunt suspecte, fiind în atenția anchetatorilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)