Oficial ungar: Parlamentul European terorizează politic. Suntem de acord cu abordarea României pe timpul președinției Consiliului UE, aceea de a înlătura dublul standard

Ministrul pentru afaceri europene din Ungaria, Szabolcs Takács, acuză instituțiile comunitare, într-un interviu pentru Digi24, că terorizează statele membre care au opinii diferite față de Bruxelles și că au început o vânătoare de vrăjitoare la adresa unor state membre, înțelegându-și greșit menirea. El a spus că este de acord cu abordarea României pe durata deținerii președinției Consiliului UE, aceea de a de „a înlătura dublul standard dintre statele membre și Uniunea Europeană", scrie news.ro.
„Parlamentul European își înțelege greșit menirea când începe o vânătoare de vrăjitoare la adresa unor state membre, când ne tratează discriminatoriu și refuză să ia în considerare probleme similare din alte state membre. Nu e deloc corect. Parlamentul European ar trebui să aibă rolul de a proteja interesele cetățenilor Uniunii Europene. Dar în loc să facă asta, terorizează politic", a afirmat oficialul ungar în interviul acordat Digi24.
El a declarat că Legislativul european "marginalizează țările cu opinii diferite sau vin cu o părere opusă pentru a da impresia unei dezbateri democratice".
„Desigur, noi respingem astfel de practici și suntem de acord cu abordarea României pe timpul președinției. Și anume intenția de a înlătura dublul standard dintre statele membre și Uniunea Europeană", a precizat ministrul ungar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: România
Subiecte: Președinția Consiliului UE
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)