E patetic și ridicol că Democrații, presa mainstream și criticii lui Donald Trump se referă la agentul CIA care l-a denunțat pe Trump pentru apelul său telefonic cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, ca „avertizor de integritate” [în orig. whistleblower, literal „persoană care suflă în fluier”, n.tr.].

E patetic pentru că denigrează adevărații avertizori, precum Edward Snowden, John Kiriakou, Chelsea Manning, Thomas Drake și William Binney. Aceștia sunt cei cu adevărat curajoși. Ei și-au riscat cariera, libertatea și chiar viața pentru a expune activitatea infracțională din agențiile de securitate națională pentru care lucrau.

Nu asta a făcut acel presupus agent CIA când a depus plângere împotriva președintelui Trump. El nu a atras atenția asupra practicilor oculte ale agenției sale, CIA, cum ar fi experimentele MK-Ultra asupra cetățenilor, asasinatele secrete comise contra americanilor, activele deținute în secret în presă sau distrugerea în secret a înregistrărilor video cu torturarea deținuților încarcerați în închisori secrete CIA aflate în unele foste țări din blocul sovietic.

Dacă ar fi făcut acest lucru, CIA ar fi venit după el cu glonț pe țeavă, la fel cum stabilimentul de securitate națională s-a dus după Snowden și ceilalți denunțători autentici. De fapt, așa se poate identifica, de obicei, un autentic denunțător. În mod evident nu cu asta avem de-a face. În schimb, stabilimentul de securitate națională îl salută pe acest „denunțător” ca pe un erou îndrăzneț, curajos pentru că a dezvăluit presupuse infracțiuni comise de către Trump, nu de către CIA.

Agentul anti-Trump CIA nu este deloc un avertizor, ci un spion și un turnător. Este evident un spion; la urma urmei, lucrează pentru CIA, cea mai mare agenție de spionaj din lume. Iar denunțul contra lui Trump, într-o încercare evidentă de a-l pune în dificultate, îl face, de asemenea în mod evident, turnător.

Momentul „te-am prins”

De fapt, întregul episod îți lasă o impresie de moment tip „te-am prins”. Timp de aproape trei ani, americanii au fost asfixiați sub un flux constant de discursuri, comentarii, opinii și editoriale despre ceea ce Trump numește pe bună dreptate teoria „iluziei conspirației” (collusion delusion). Democrații, presa mainstream și criticii lui Trump erau 100% siguri că eroul lor, Robert Mueller, consilierul special, urma să găsească dovezi conform cărora președintele a conspirat cu oficiali ruși pentru a-i confisca lui Hillary Clinton locul pe care ar fi trebuit să îl ocupe de drept, acela de președinte al Statelor Unite. Aveau deja planul de destituire pus la punct.

Numai că Mueller le-a îngropat speranțele. Raportul său a dezvăluit că totul n-a fost decât cea mai mare teorie a conspirației din istoria Statelor Unite, una promovată în mod deschis de Democrați, presă și adversarii lui Trump, zilnic, de aproape trei ani.

Tot ceea ce aveau nevoie și căutau era o oportunitate - orice oportunitate - de a-și grefa procesul de destituire a președintelui pe un alt set de fapte. Din fericire pentru ei, Trump însuși le-a oferit oportunitatea căutată. Acel presupus agent CIA, care avea pregătit un „te-am prins” l-a turnat imediat, prin plângerea sa de „denunțător”.
Trump este, evident, un om inteligent, atât din punct de vedere al inteligenței de business, cât și din punct de vedere politic. Dar să îi telefoneze lui Zelensky și să-i ceară să-l cerceteze pe Joe Biden, reținând simultan un pachet de ajutor extern pentru Ucraina, imediat după ce a fost exonerat în urma investigației lui Mueller, e cel mai prostesc lucru pe care-l putea face. Cum de nu și-a dat seama că dușmanii săi vor scormoni după orice ocazie de a-și pune în mișcare procesul de destituire?

Explicația probabilă constă în aroganță și mândrie excesivă. Odată exonerat în legătură cu acuzația de înțelegere secretă cu rușii, Trump s-a crezut atotputernic și a avut impresia că poate face orice dorește. Faptul că, în același timp, a exercitat puteri dictatoriale precum creșterea tarifelor [tarifele comerciale la import, n.tr.], începerea războaielor comerciale [cu China în special, n.tr.], construirea variantei sale de „Zid al Berlinului” de-a lungul frontierei și impunerea de sancțiuni și embargouri, toate fără acordul Congresului [parlamentul federal, bi-cameral, al Statelor Unite, n.tr.], l-a făcut să se simtă atotputernic și de neatins. Admirația față de dictatorii străini l-a umplut, fără îndoială, de același sentiment al puterii discreționare.

Astfel a ajuns, probabil, președintele să se ofere pe tavă dușmanilor săi, cu ajutorul avertizorului de securitate de la CIA care strigă „te-am prins”. Trump s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al lui Trump.

Dușmănia structurilor de securitate națională la adresa lui Trump

În ciuda retoricii sale de campanie împotriva „războaielor interminabile”, Trump a păstrat militarii americani în Afganistan și Orientul Mijlociu, unde au continuat să ucidă, să fie uciși și să producă distrugeri masive. A autorizat, de asemenea, continuarea programului de asasinate derulat de Pentagon și CIA, ca și centrul de tortură și detenție pe termen nelimitat din Golful Guantanamo. Nu a făcut nimic pentru a ține în frâu NSA [principala structură federală de securitate internă, n.tr.] și activitatea sa de supraveghere secretă. Cert este că din acest punct de vedere, mandatul lui Trump, în ciuda retoricii „America First”, s-a dovedit a nu fi decât o continuare a administrațiilor Bush-Obama.

Dar, de asemenea, este adevărat că Trump a refuzat să se predea complet autorității stabilimentului de securitate națională, așa cum au făcut-o Hillary Clinton și alte elite de la Washington. Acest refuz l-a făcut „suspect” în ochii acestora încă de la început, mai ales că Pentagonul, CIA, NSA și FBI erau siguri că alesul lor, Hillary Clinton, va fi noul președinte.

Așa se face că există un război între Trump și instituțiile de securitate națională chiar dinainte de a fi ales, dar mai ales după ce a fost ales. Într-un remarcabil moment de candoare și onestitate, Charles Schumer [liderul senatorilor Democrați, n.tr.], comentând subiectul războiului Trump - securitatea națională, a declarat: „Permiteți-mi să vă spun: dacă te iei de comunitatea de informații, aceasta are nenumărate modalități de a se întoarce contra ta.”
Una din aceste modalități este, desigur, asasinatul, o putere pe care Curtea Supremă a confirmat că stabilimentul NSA-CIA o poate exercita împotriva cetățenilor americani, atât timp cât este necesară protejarea „securității naționale”.

O altă modalitate de răzbunare este tactica defăimării cu ajutorul acoperiților din presa mainstream. Și când spun asta primul lucru care îmi vine în minte este „Operațiunea Mockingbird” a CIA (https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Mockingbird).

O procedură de destituire cât o lovitură de stat 

Și o altă opțiune de atac este aceea a procedurii de destituire și condamnare, în special folosind aliați din Congres. Însă, înainte ca orice partizan al iluzoriei „înțelegeri secrete” să strige acum „teoria conspirației”, să ne reamintim că președintele Eisenhower i-a avertizat pe americani, în discursul său de adio din 1961, cu privire la amenințarea pe care „complexul militaro-industrial” o reprezintă pentru libertățile și procesele democratice ale poporului american. De fapt, „Ike” plănuia să folosească termenul de „complex militar-industrial-congresional”, dar s-a răzgândit în ultimul moment. El se referea la relația intimă și integrată dintre membrii Congresului și Pentagon, CIA și NSA. Cu riscul de a elabora ceea ce este deja evident, Eisenhower nu este perceput a fi un „teoretician al conspirației”, termen pe care CIA l-a popularizat pentru a împiedica oamenii să examineze prea atent asasinarea lui Kennedy.

Vorbind despre Kennedy, la începutul administrației sale, Trump a anunțat că intenționează să respecte termenul de eliberare a documentelor CIA mult timp păstrate în secret referitoare la acest asasinat. În ultima clipă, Trump s-a răzgândit și a acceptat cererea agenției de a prelungi perioada de secretizare.

De ce?

O posibilitate este aceea că a fost convins că „securitatea națională” ar fi pusă în pericol dacă poporul american ar vedea dosarul asasinatului.

O altă posibilitate este aceea că a încheiat un acord, negociat în secret, cu CIA.

O a treia este aceea că speră ca, odată ce i-a îndatorat în acest fel, să fie lăsat în pace de CIA. Dacă acesta este adevărul, atunci Trump ar putea rămâne în istorie ca unul dintre cei mai naivi președinți.
________________________________________
Jacob G. Hornberger este fondatorul și președintele organizației de orientare libertariană „Fundația Viitorul Libertății” (The Future of Freedom Foundation). Texan de origine, absolvent al Universității din Texas și fost avocat pledant. A predat drept și economie la Universitatea din Dallas. Traducere și adaptare după fff.org