Ordin de la Putin: Rusia prelungește cu un an sancțiunile economice împotriva UE

În replică la prelungirea sancțiunilor UE împotriva Rusiei, Moscova a decis să prelungească cu încă un an sancțiunile la adresa blocului comunitar. Anunțul a venit chiar din partea președintelui Vladimir Putin, transmite Il Sole24.ore.
” Astăzi, în conformitate cu această scrisoare, am semnat un decret de prelungire a acţiunii anumitor măsuri economice speciale, în scopul asigurării securităţii Federaţiei Ruse, şi rog guvernul să redacteze şi să publice decizia", a declarat Putin, în timpul şedinţei cu membrii guvernului rus, citat de Interfax. "După cum i-am propus premierului, prelungim măsurile noastre cu un an de zile, începând de astăzi. Cred că acest lucru va constitui un bun factor de orientare pentru producătorii ruşi din domeniul agricol', a adăugat Putin.
Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis luni prelungirea, până la sfârşitul lunii ianuarie 2016, a sancţiunilor economice împotriva Rusiei pentru rolul său în conflictul din Ucraina. Aceste sancţiuni, care vizează sectoare întregi ale economiei ruse, între care cel bancar, al apărării şi al petrolului, urmau să expire la sfârşitul lunii iulie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Vladimir Putin
Locații: Rusia
Subiecte: Sanctiuni Rusia
Organizații: Uniunea Europeană
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)