PREMIERĂ: Wikipedia a fost condamnată în Suedia

Fundația care gestionează enciclopedia online Wikipedia a fost condamnată luni în Suedia să plătească despăgubiri unei asociații de artiști care a contestat reproducerea fără consimțământul ei a unor opere de artă expuse în locuri publice, scrie AFP.
În procesul cu Wikimedia Suedia, Curtea supremă din Stockholm a dat dreptate asociației care apără dreptul la imagine al artiștilor plastici și graficienilor.
Cuantumul despăgubirii ce urmează a fi plătită va fi stabilită ulterior de un tribunal din Stockholm, care a sesizat în prealabil Curtea Supremă pentru a cunoaște interpretarea pe care aceasta o dă legii privind drepturile de autor.
Potrivit jurisdicției Curții Supreme, chiar dacă Wikipedia a pus la dispoziția utilizatorilor de internet fotografiile sculpturilor sau ale operelor plastice în mod gratuit, prin aceasta a adus prejudicii artiștilor, relatează Agerpres.
Chiar dacă fotografierea respectivelor creații artistice este permisă, "situația este diferită când este vorba de o bază de date unde operele sunt puse la dispoziția publicului în mod nelimitat, fără ca deținătorul drepturilor de autor să beneficieze de compensații materiale", a subliniat Curtea Supremă.
Această bază de date are "o valoare comercială care nu este neglijabilă", care trebuie să rămână în posesia artistului, a adăugat Curtea Supremă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)