ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În acest moment, războiul din Ucraina pare blocat – Kievul refuză să negocieze cu Putin, iar Statele Unite și Occidentul afirmă că este dreptul Ucrainei de a decide când și ce negociază. 

Drept care continuă să îi ofere necondiționat sume colosale de bani și cantități uriașe de arme moderne, care nu fac decât să escaladeze războiul și să mărească pagubele pentru Ucraina și pentru întregul Occident.

Iată însă că, pe fondul acestei Anchilozări în Nimicire, soluția pasului înainte este oferită de fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Într-un dialog cu Bruno Vespa care a avut loc în weekend, liderul formațiunii Forza Italia a afirmat că singurul mijloc pentru a opri războiul este încetarea furnizării de arme Ucrainei, dar cu continuarea sprijinului financiar pentru regimul de la Kiev.

Potrivit lui Berlusconi, Zelenski va accepta să se așeze la masa negocierilor doar „dacă realizează la un moment dat că nu mai poate conta pe arme și pe ajutoare financiare” în același timp.

În schimb, spune veteranul italian, Occidentul ar putea promite Kievului sute de miliarde de dolari pentru reconstrucția țării.

De asemenea, mai spune fostul premier, Ucraina ar trebui să recunoască Crimeea ca teritoriu rus. În privința celor patru provincii deja anexate de Putin, Berlusconi are o opinie similară cu Elon Musk: noi referendumuri cu observatori occidentali pentru ca populația de aici să își stabilească singură soarta.

Berlusconi l-a numit pe Putin un „om al păcii” și a declarat că a încercat să discute cu el la telefon după invazia din 24 februarie, însă nu a reușit.

Previziibil, nterviul președintelui Forza Italia a stârnit o veritabilă furtună mediatică în „Cizmă”, Berlusconi fiind acuzat de putinism.

Declarațiile sale nu vor face decât să mărească fisurile din noua coaliție de guvernare condusă de Giorgia Meloni și din care face parte Forza Italia.

Meloni este o adeptă a ajutoarelor fără limite pentru regimul Zelenski.