Pakistan: Zeci de indivizi care au ars de vii doi creștini acuzați de „blasfemie” au fost ACHITAȚI

O instanță pakistaneză a achitat douăzeci de persoane suspectate de implicare în linșarea și arderea de vii a unor creștini acuzați de blasfemie în 2014.
Shahzad Masih, 26 de ani, și Shama Shahzad, 24 de ani, muncitori într-o fabrică de cărămidă, părinți a trei copii, au fost arși de vii, într-un cuptor industrial, de o mulțime furioasă, după ce tânărul creștin Shahzad Masih a fost acuzat că a distrus Coranul. Incidentul a avut loc în 2014, în orașul Kot Radha Kishan, scrie Breitbart.com
Zeci de localnici, care au participat la acest linșaj, au fost arestați atunci, iar în noiembrie 2016, un tribunal pakistanez a condamnat cinci bărbați la moarte, în timp ce alte zeci de persoane au primit sentințe diferite cu închisoarea. Tot atunci, 93 de persoane care au luat parte la incendierea cuplului creștin au fost achitate.
Sâmbătă, o altă instanță pakistaneză a decis să achite douăzeci de suspecți inculpați în cauză.
Blasfemia este o problemă sensibilă în Pakistan, iar o simplă afirmație poate declanșa violențe și crime împotriva creștinilor precum cea din 2014.
Episodul nu este unul izolat.Cel mai cunoscut râmâne atacul din anul 2015 asupra tânărului creștin Zubaih Masih, care a fost torturat și omorât de poliție. Mama tânărului a fost acuzată că a furat aur de la domiciliul angajatorului său musulman.
Potrivit Open Doors USA, care monitorizează de 25 de ani oprimarea creștinilor din întreaga lume, nivelul persecuției împotriva membrilor minorității creștine din Pakistan este extrem de ridicat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Scandal uriaș în SUA: S-a dat Semnalul pentru un nou ATENTAT împotriva lui Trump?

PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

Patronul Telegram aruncă bomba: Guvernul Franței a cerut blocarea vocilor conservatoare din România înainte de alegeri. AM REFUZAT!
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Secțiuni: Externe
Locații: Pakistan
Subiecte: Coran Creștinofobie Prigoana împotriva creștinilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)