ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Caritatea față de cei săraci este „pașaportul către paradis” al creștinilor, a spus papa Francisc duminică, în timpul unei liturghii solemne cu prilejul sosirii la Roma a mii de oameni săraci veniți din toată Europa, informează DPA, potrivit radiovaticana.

Suveranul pontif marchează astfel Ziua mondială a oamenilor săraci, o nouă sărbătoare catolică, la care au fost invitați să participe 6.000-7.000 de persoane sărace din Italia, Franța, Spania, Germania și Polonia.

„(Săracii) sunt cei care ne deschid drumul către Rai; sunt pașaportul nostru către paradis. Pentru noi, este o datorie evanghelică să avem grijă de ei”, a spus papa în predica sa.

Este „trist” când creștinii „se limitează la a urma regulile și a respecta poruncile, ca niște angajați” ai Domnului și nu se implică activ în acte de caritate, a avertizat Francisc.

„De prea multe ori avem impresia că nu am făcut nimic greșit așa că suntem mulțumiți, considerându-ne buni și drepți. (...) Dar doar să nu facem rău nu este suficient”, a adăugat acesta. 

În timpul slujbei, papa Francisc a fost asistat de 12 persoane — migranți, săraci, oameni fără adăpost—, iar una dintre predici a fost citită de un refugiat sirian.

După slujbă, aproximativ 1.500 de oameni săraci vor lua masa cu papa în incinta Vaticanului, în timp ce alții vor primi alimente de la voluntari la mai multe locații din Roma, potrivit biroului de presă al Vaticanului.

Papa Francisc, care se referă la sine ca „preotul oamenilor săraci” a spus, la câteva zile după alegerea sa în 2013, că dorește să conducă „o biserică săracă, pentru cei săraci”.