Papa Francisc, acuzat de erezie. Un grup de teologi cere înlăturarea sa din fruntea Bisericii Catolice
Un grup de catolici conservatori a semnat o scrisoare deschisă prin care solicită înlocuirea Papei Francisc, acuzându-l pe acesta de delictul canonic al ereziei, potrivit DPA preluată de Agerpres.
Vestea vine în contextul în care, pe 30 aprilie, a fost inițiată o petiție pentru înlăturarea Suveranului Pontif din fruntea Bisericii Catolice.
Zeci de teologi și membri ai clerului catolic - însă niciun cardinal - au semnat o scrisoare deschisă de 20 de pagini, datată 30 aprilie, în care solicită înlocuirea papei Francisc de la Vatican. O petiție privind schimbarea papei a fost postată pe site-ul Change.org și a fost semnată, până sâmbătă, de aproape 3.400 de persoane.
Principalele obiective ale scrisorii sunt „în primul rând de a-l acuza pe papa Francisc de delictul canonic al ereziei și, în al doilea rând, se le solicite episcopilor să ia măsurile necesare pentru a îndrepta grava situație a unui papă eretic".
„Cuvintele și faptele papei Francisc conduc la respingerea comprehensivă a învățăturilor catolice cu privire la căsătorie și la activitatea sexuală, cu privire la legea morală, la har și iertarea păcatelor", conform scrisorii.
De la alegerea sa în 2013, papa a provocat nemulțumirea catolicilor prin stilul său neortodox, încălcarea protocolului și deschiderea pastorală arătată către homosexuali, persoane divorțate, atei și alte categorii excluse de tradițiile catolice.
În scrisoarea deschisă, scrie sursa citată, papa mai este acuzat că îi protejează pe homosexuali și pe prădătorii sexuali din cadrul clerului și este denunțată deschiderea suveranului pontif către China comunistă, protestanți, musulmani și apropierea sa de Emma Bonino, un politician italian care susține avortul și eutanasia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: Erezie
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)