Papa american – un nou afront direct la Trump: Vaticanul refuză să intre în Consiliul pentru Pace
Sfântul Scaun (pe care șade – să nu uităm – un Papă american) și-a justificat refuzul de a participa la inițiativa președintelui SUA prin statutul său juridic internațional special, dar a invocat și prioritatea ONU în soluționarea crizelor.
Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a confirmat refuzul Sfântului Scaun de a participa la Consiliul pentru Pace, în marja unei întâlniri bilaterale între Vatican și Italia, relatează Tribune Chrétienne.
Parolin a invocat rezervele pe care Sfântul Scaun le are față de o serie de prevederi ale proiectului lui Donald Trump, adăugând că rezolvarea crizelor este în primul rând de competența ONU.
Mai mult, cardinalul, care este șeful diplomației de la Vatican, a menționat că rolul ONU, de platformă centrală pentru rezolvarea conflictelor, este poziția de principiu a Sfântului Scaun.
Consiliul pentru Pace a fost conceput inițial ca o structură de coordonare a administrației tranzitorii și a reconstrucției Gazei, dar mandatul său a fost ulterior extins. Inițiativa a inclus o serie de țări din Orientul Mijlociu, Asia și Europa.
În același timp, unele țări occidentale, inclusiv UE, au preferat să participe la discuții doar în calitate de observatori.
Poziția Vaticanului este foarte interesantă, mai ales prin prisma faptului că este condus de un Suveran Pontif american. Iar invocarea ONU (organizație detestată de Donald Trump) reprezintă un afront direct la adresa președintelui SUA.
În ciuda faptului că sunt conaționali, relația dintre Papa Leon al XIV-lea și Donald Trump este una destul de tensionată.
Noul Suveran Pontif a criticat politicile administrației față de imigranți, atitudinea lui Trump față de Europa, și intervenția în Venezuela.
În concluzie, relația lui Trump cu noul Papă Leon pare să fie la fel de tensionată ca și cu predecesorul acestuia, Francisc.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis
Israelul a atacat de Sabat – Gog și Magog au fost stârniți
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Adrian Onciu: NEWS ALERT - Cele mai importante evoluții din Iran, potrivit presei globaliste (CNN, Reuters, NYT, BBC, AP, CBS, Al Jazeera etc.). SUMARUL ZILEI II
S-a aflat cine sunt membrii societății ultra secrete Bohemian Grove. Se spune că este o organizație de tip Illuminati, responsabilă pentru luarea celor mai importante decizii ale lumii de azi. LISTA MEMBRILOR (PDF)
Un cunoscut prezentator TV își cere scuze după ce a făcut propagandă ca oamenii să se vaccineze Covid: ”Regret mult acea perioadă”
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Papa Leon al XIV-lea
Subiecte: Consiliul Păcii
Organizații: Sfântul Scaun
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)