Parada gay, INTERZISĂ pentru al 10-lea an la rând la Moscova

Autoritățile și cetățenii din Moscova au continuat rezistența în fața ideologiei homosexuale și anul acesta, oprind o paradă "gay pride” în centrul orașului, scrie stiripentruviata.ro
Deși li s-a refuzat autorizația, organizatorii paradei au încercat să facă o demonstrație în faţa biroului primarului, dar au fost întâmpinați de un număr mare de contra-protestatari pro-familie.
Doi protestatari au fost bătuți de cetățeni și apoi arestați de poliție, de asemenea și alții au fost opriți din acțiune, iar autoritățile declară că au arestat 20 de persoane din ambele tabere, inclusiv pe Nikolai Alexeyev, pricipalul organizator al paradei.
În 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat interzicerea unor astfel de parade ca fiind ilegală, dar autoritățile ruse au refuzat să se conformeze.
În 2012, un tribunal din Moscova a interzis marșurile sau manifestațiile homosexualilor pentru următorii 100 de ani.
Pe același subiect

LISTA PRINCIPALILOR PSIHOPAȚI AI LUMII. Dr. Damian Baciu oferă sinteza Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctorat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Av. Gheorghe Piperea: Începutul sfârșitului pentru regimul Zelensky

Tucker Carlson: Cum se produce în mod artificial Foametea

Un Nürnberg 2 al Dictaturii și Genocidului COVID ar putea începe de la Antipozi

Asasinarea lui Kennedy a fost mizilic - The Times: Nord Stream a fost aruncată în aer de un Stat Occidental

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)