Parlamentul provinciei canadiene Quebec aplică legea „secularismului saudit”: Jos crucifixul!
După 83 de ani, crucifixul istoric donat de Biserica Catolică premierului provinciei Quebec, Maurice Duplessis, a fost înlăturat definitiv din Sala Albastră a Adunării Naționale. Este primul rezultat tangibil al punerii în aplicare a „Legii 21”, supranumită și legea privind „secularismul Saudit”, aprobată în iunie de către provincia canadiană, anunță nationalpost.com.
La 9 iulie, un funcționar parlamentar, purtând mănuși albe, încercând parcă să dea solemnitate gestului, a dat jos crucifixul care atârna pe peretele Adunării Naționale. Crucifixul a fost dus apoi în sala de expoziții aflată pe hol, pentru a nu mai deranja pe nimeni.
Decizia, cu o valoare extrem de simbolică de a elimina crucifixul, a fost adoptată prin votul majorității Adunării Naționale, care a aprobat o moțiune imediat după aprobarea legii 21. Premierul François Legault s-a opus inițial moțiunii, arâtând că prezența crucifixului „nu este atât de mult una cu simbolistică religioasă, ci mai degrabă „parte a istoriei și a valorilor noastre”. „Există o cruce pe steagul nostru. Trebuie să ne înțelegem trecutul. Protestanții și catolicii au construit valorile din Quebec. Trebuie să recunoaștem că crucea face parte din istoria noastră”, a încercat premierul din Quebec să apere prezența crucifixului, fără sorți de izbândă. Tot el spunea însă, în urmă cu un an, că simbolurile religioase nu au ce căuta în spațiile publice.
Voința Adunării Naționale a fost mai puternică, iar crucifixul a ajuns pe hol.
Legea privind secularismul, aprobată în iunie, interzice funcționarilor publici să poarte simboluri sau îmbrăcăminte religioase în îndeplinirea funcțiilor lor. O interdicție care se aplică tuturor: magistrați, avocați, ofițeri de poliție, chiar și profesorilor.
Potrivit proiectului de lege, Canada este un stat laic, iar acest principiu „trebuie să fie afirmat într-un mod care să asigure un echilibru între drepturile colective ale cetățenilor din Quebec și drepturile și libertățile individuale”.
Provincia Quebec a adoptat în 2017 o lege care interzicea acoperirea feței în public, însă aceasta a fost suspendată de instanță.
Pe același subiect

Sodoma și Gomora în catedrala Sf. Ștefan din Viena. Show LGBT cu Conchita Wurst în altar. Cu binecuvântarea cardinalului, ca și anul trecut

Discurs impresionant al lui Trump la inaugurarea bradului de Crăciun, la Washington: Crucea lui Iisus e amintirea puternică a sensului Crăciunului. Acum, creștinii aduc slavă că Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume pentru a salva umanitatea

„Biserica” din Suedia trece la Next Level. Promovează altarul cu un Rai în care apar cupluri gay și un șarpe transsexual

Operațiune ca-n filme: Polonia a repatriat, în cel mai mare secret, 100 de tone de aur de la Londra. Slovacia intenționează și ea să-și aducă aurul în țară. România: Iohannis a retrimis legea readucerii rezervelor de aur în Parlament

”Uniunea Sovietică Europeană”? Comisarii europeni, criticați după ce au cântat un imn marxist în Parlamentul European

Sanna Marin, noul premier al Finlandei, a crescut într-un cuplu de lesbiene
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)
De ce raportați acest conținut?