Parlamentul unde sunt aleși cei mai mulți gay
Un studiu realizat de cercetătorii de la o Universitate din SUA arată că supușii Reginei Elisabeta a-II-a au cei mai mulți parlamentari homosexuali. În Camera Comunelor din Marea Britanie există 32 de deputați gay.
Un grup de cercetători de la University of North Carolina a realizat un clasament mai puțin obișnuit. Ei au vrut să vadă care sunt parlamentele cele mai homosexuale din lume. Pe primul loc a ieșit Regatul Unit, cu cei 32 de deputați homosexuali din Camera Comunelor, scrieTimes, preluat de Il Giornale.
Pe poziția a doua se află Suedia, cu 12 parlamentari gay, pe locul trei fiind Olanda, cu 10 aleși declarați homosexuali.
În clasament intră și Germania, cu 9 deputați, Africa de Sud, cu 7 și Noua Zeelandă, Canada și SUA cu 6.
În fotoliile Parlamentului de la Londra, stau conform studiului americanilor, 12 deputați gay din rândul conservatorilor, 13 dintre laburiști și 7 aparțin formațiunii naționaliste scoțiene, SNP.
Explicabil astfel de ce legiuitorii britanici s-au grăbit, în iulie 2013, să promulge actul normativ prin care legalizează căsătoriile persoanelor homosexuale în Anglia şi Ţara Galilor. Iar primele căsătorii între persoanele de acelaşi sex au avut loc imediat.
Premierul conservator David Cameron a susţinut personal actul normativ pentru a demonstra că partidul pe care îl conduce are vederi progresive. Totuşi, unii colegi Conservatori ai lui Cameron, s-au declarat iritaţi de decizia premierului, invocând credinţa creştină și că un mariaj nu poate avea loc decât între o femeie şi un bărbat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
FILMAREA ZILEI: Sute de persoane se înghesuie la vaccinarea gratuită anti-COVID, oferită de guvernul Aragonului, Spania
În Franța lui Macron, la fiecare 15 zile o biserică este distrusă – În locul ei este construită o moschee
ÎN LANȚURI PENTRU CĂ NU I-A SPUS UNUI ELEV TRANSSEXUAL CUM VOIA EL/EA. Profesorul irlandez care a refuzat să folosească pronume “transgender” la școală va petrece Crăciunul în închisoare
Fosta șefă a diplomației UE, ARESTATĂ. Federica Mogherini, rector al Colegiului Europei, acuzată de fraude de milioane de euro, dădea României lecții despre corupție
Scrisoarea lui Donald Trump pentru România, de Ziua Națională
COPII UCIȘI DE VACCINUL COVID - Document oficial scurs în presa americană
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron
Locații: Londra Marea Britanie
Subiecte: Legalizarea căsătoriilor homosexuale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)