Partidele suveraniste europene și-au dat mâna și au format o „coaliție pentru o Europă a națiunilor”

Președintele partidului suveranist francez „Debout la France”, Nicolas Dupont-Aignan, și alți trei lideri politici ceh, polonez și olandez au prezentat joi, la Paris, o „coaliție pentru o Europă a națiunilor”, informează AFP, potivit Agerpres.
Această coaliție regrupează 31 de partide din 24 de țări ale UE și își propune să devină primul grup politic în viitorul Parlament European.
Cei care refuză deja calificativul de „eurosceptici” și îl preferă pe cei de „euro-realiști” provin în principal din actualul grup al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE), al treilea cel mai important grup din Parlamentul European.
Evocând o „Europă a patriilor”, cei patru reponsabili politici au declarat la unison că vor să „schimbe direcția pe care UE a adoptat-o timp de ani de zile” și să „blocheze proiectul de federalizare, de centralizare” dorit, potrivit lor, de Bruxelles. „Nu mai este vorba de a fi într-o postură critică, ci de a apăra un proiect european diferit”, a explicat Dupont-Aignan.
Polonezul Ryszard Legutko, reprezentant al partidului conservator Lege și Justiție (PiS), a declarat: „Dorim să lucrăm în cadrul unei coaliții lărgite”, a spus el, ca și Thierry Baudet, liderul unui mic partid olandez, care a dat asigurări că „este vorba de o alianță deschisă, cu partide care au diferențe la nivel național, dar care au o viziune împărtășită cu privire la ceea ce nu merge la nivelul UE”.
Pe același subiect

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar

MONKEYPOX - Vărsatul de maimuță, boala misterioasă care lovește homosexualii din întreaga lume. Este la fel de mortală ca virusul Wuhan, susțin autoritățile din Marea Britanie care au lansat o ALERTĂ MEDICALĂ

Vara aceasta, America va face Explozie. În numele Avortului și al Build Back Better

Bill Gates a „prevestit” și VARIOLA MAIMUȚEI, în urmă cu doar 6 luni. ARMĂ BIOLOGICĂ? Stăpânul Vaccinurilor a susținut că ar putea fi declanșată o pandemie bioteroristă de variolă iar OMS trebuie să-și facă o FORȚĂ proprie de acțiune

Corespondență din Germania de la Ioan Sperling: Reacții adverse grave chiar și după Novavax. Mesaj emoționant de la Prof. Sucharit Bhakdi!
Recomandările noastre
Subiecte: Mișcarea suveranilor Suveranitatea naţională
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)