Sfinția sa, Patriarhul Chiril al Rusiei, și-a exprimat recent opinia despre minciuna din ultima perioadă în privința cauzelor Revoluției din Octombrie asupra evenimentelor care au avut loc cu 200 de ani în urmă. Vorbind după Sfânta Liturghie de sâmbătă, Ziua națională a unității rusești, în Catedrala din Kremlin, patriarhul Bisericii ruse a vorbit despre evenimentele care au dus la pierderea credinței și despre întunericul spiritual al poporului rus, conform Interfax-Religion.

„Dacă vom lăsa deoparte întregul mediu politic legat de evenimentele de acum un secol, dacă ne vom desprinde de această concepție ideologică, atunci prin această viziune imparțială vom vedea foarte mult și vom înțelege că începutul bolilor noastre naționale, care au condus la catastrofa din urmă cu un secol, nu a început acum un an, nici acum cinci ani, nici acum zece ani, ci în urmă cu cel puțin 200 de ani, și poate chiar mai mult, înainte, când au început să distrugă fundamentele spirituale ale vieții oamenilor luminați ai societății, de așa-zisa elită", a spus patriarhul mulțimii.

Potrivit acestuia, totul a început „când oamenii și-au pierdut suveranitatea internă, dându-și mințile și sufletele către ceea ce a venit din afară, primind aceste semnale din afară fără nicio critică, expunându-și credința, viziunea asupra lumii și a vieții acestor idei".

În continuare, patriarhul Chiril a afirmat că aceasta „a dus la pierderea credinței și întunecarea spirituală și intelectuală".

El a mai menționat că mulți întreabă: „Și cum rămâne cu Biserica? De ce nu a oprit-o?", „Și Biserica are un răspuns la acest fapt", a adăugat el.

„Pentru toată prosperitatea aparentă, Biserica a fost înconjurată de mâini și picioare ale statului... și lipsită de cel mai important lucru - de a nu avea posibilitatea, în privința autorităților sau vreunei puteri externe, să spună oamenilor adevărul lui Dumnezeu despre condiția spirituală și, dacă este necesar, să punem la punct evaluarea proceselor politice care au loc în viața societății noastre, nu din punct de vedere politic, ci din punct de vedere spiritual".

„Bisericii i-a fost interzis să se adreseze poporului cu un astfel de mesaj, deoarece capul Bisericii era țarul și el vorbea ca și cum ar fi făcut parte din Biserică", a reamintit patriarhul.

În opinia sa, „pierderea posibilității Bisericii de a aduce acest cuvânt profetic, a contribuit într-o oarecare măsură la faptul că oamenii din ce în ce mai educați au încetat să asculte vocea Bisericii". Acesta a mai afirmat că și astăzi „există anumite forțe în societate care nu vor ca Biserica să spună adevărul poporului său, să le ofere oamenilor un cuvânt profetic".

Cu toate acestea, el a reiterat că „este imposibil ca Biserica să fie izolată de popor, pentru că Biserica este poporul. Astăzi nimic nu ne mai poate închide gura; vom propovădui adevărul lui Dumnezeu, pe deplin conștienți că este un serviciu foarte riscant", a concluzionat Patriarhul Rusiei.