Patriarhul Chiril intervine în conflictul SUA-Rusia: Biserica trebuie să facă tot posibilul pentru a împiedica o posibilă confruntare majoră

Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse susține că Biserica trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a evita escaladarea tensiunilor ruso-americane, care se pot transforma într-o confruntare majoră.
Biserica și societatea trebuie să facă 'tot posibilul' pentru a schimba radical relațiile dintre Rusia și SUA și a împiedica astfel ''o posibilă confruntare majoră'', a declarat patriarhul rus Chiril, într-un interviu acordat canalului rus de televiziune RT după întâlnirea avută vineri, în Cuba cu Papa Francisc.
Acest subiect, a precizat patriarhul Chiril, a fost una din temele discutate cu papa Francisc, subliniind că întâlnirea din Cuba a avut loc ''chiar în momentul în care norii se adună deasupra Siriei și când există pericolul unei posibile confruntări între state ce dispun de un potențial distructiv enorm''. ''Trebuie făcut tot posibilul pentru a schimba radical relațiile dintre Rusia și SUA în bine. Trebuie să se înțeleagă faptul că există două țări puternice care se pot distruge una pe cealaltă, care pot distruge lumea prin potențialul lor militar. În niciun caz nu trebuie să aibă loc un război major'', a insistat patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii în interviul amintit, preluat luni de agenția TASS.
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a adăugat că 'sprijinul societății, venind de jos, de la oamenii simpli, de la reprezentanții organizațiilor religioase, de la biserici, poate forma (în Rusia și în SUA) un climat care să-i influențeze favorabil pe cei de care depinde definirea politicii externe'' a celor două țări. Patriarhul rus a subliniat totodată că ''majoritatea locuitorilor din Statele Unite sunt creștini care împărtășesc aceleași valori, care aparțin aceleiași familii creștine'' și a făcut apel la folosirea acestei apropieri culturale pentru ''a construi punți și nu pentru a adânci prăpastia deja existentă'', scrie Agerpres.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Patriarhul Chiril
Subiecte: Conflict SUA - Rusia
Organizații: Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)