Peter Szijjarto: Ungaria nu se raliază „isteriei elitei europene” provocată de alegerea lui Trump

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a afirmat luni că Ungaria refuză să aibă de-a face cu „isteria patetică ce a cuprins elita din Europa'' ca reacție la rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii (SUA), relatează agenția MTI.
Aflat la Bruxelles pentru o reuniune a miniștrilor de externe și ai apărării din țările Uniunii Europene, Szijjarto a afirmat că guvernul ungar consideră „o veste bună'' alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA.
Șeful diplomației ungare a precizat că intenționat nu a luat parte la reuniunea informală de duminică a miniștrilor de externe din UE, din motive politice.
Potrivit lui Szijjarto, trebuie respectat punctul de vedere al poporului american, chiar dacă decizia sa nu a coincis cu cea a elitei politice europene și a media.
„Este stranie opinia liberal-democrată că, atât timp cât poporul decide într-un mod favorabil elitei, democrația este într-o stare bună de funcționare. Când decizia contravine dorinței elitei, atunci ei convoacă o reuniune de criză'', a spus ministrul ungar.
Alegerea lui Trump este „în mod clar o veste bună'', deoarece opiniile președintelui american ales privind „exportul de democrație'' sunt „favorabile lumii'', a afirmat Szijjarto, adăugând că exportul de democrație „fără limite'' în trecut a provocat ''o mulțime de necazuri''.
Ministrul ungar a mai spus că diversele părți ale lumii au o istorie, cultură și tradiții diferite și că ar trebui să se țină cont de aceasta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Alegeri preşedinţie SUA Alegeri SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)