Poate RFK să producă Marea Surpriză?

Pe zi ce trece, ceea ce la început părea o excentricitate din partea nepotului lui John F. Kennedy, se dovedește o mișcare tot mai serioasă: Robert F. Kennedy Jr. crește spectaculos în sondaje.
Într-un sondaj în trei, RFK obține 22% în lupta cu Joe Biden și Donald Trump.
Cercetarea sociologică realizată de Universitatea Quinnipiac în perioada 26-30 octombrie, arată că, dacă ar avea de ales între cei trei candidați, cu Biden ar vota 39% dintre americani, cu Trump 36%, iar cu RFK 22%.
Cu un an înainte de alegeri, procentul lui Kennedy este foarte promițător, deoarece el se află pe un trend puternic ascendent și demonstrează că mai are resurse de creștere.
Cum era de așteptat, el câștigă lupta în trei în rândul alegătorilor independenți, cu 36%, față de 31% în cazul lui Trump și de 30% în cazul lui Biden.
Însă, cel mai important, RFK Jr. este câștigător detașat și în rândul alegătorilor tineri, cu vârste între 18 și 34 de ani: el ar obține 38% din voturi, față de 32% Biden și 27% Trump.
Rezultatele sondajului mai indică un aspect interesant: RFK „mănâncă” mai degrabă din bazinul electoral al lui Trump decât al lui Biden.
Într-un sondaj în doi, Biden ar câștiga doar cu un procent diferență față de Trump; în schimb, în cazul unui duel în trei, Biden ar câștiga obținând cu 3% mai multe voturi decât Trump.
Faptul că o candidatură a lui RFK este în beneficiul lui Biden și în dezavantajul lui Trump îl demonstrează și o analiză realizată de Politico.
Astfel, Kennedy obține mai multe donații electorale de la foști donatori ai lui Trump decât de la foști donatori ai lui Biden.
Evident, toate aceste calcule devin inutile dacă se confirmă zvonurile despre retragerea lui Biden din cursa prezidențială și este înlocuit de Michelle Obama sau Gavin Newsome.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Joe Biden Robert F. Kennedy Jr.
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri prezidențiale SUA 2024
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)