ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O echipă comună formată din experți naționali va fi înființată la Europol pentru investigarea rețelelor implicate în atentatele de la Bruxelles și Paris. Scopul va fi monitorizarea amenințărilor teroriste, potrivit unui anunț făcut de Ministerul de Interne.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, și ministrul de Interne, Petre Tobă, au participat joi la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne (JAI), convocată ca urmare a atacurilor care au avut loc marți la Bruxelles, informează News.ro.

Membrii Consiliului JAI au adoptat o declarație comună pentru completarea și implementarea de urgență a legislației privind combaterea terorismului. Printre măsuri se numără intensificarea schimbului de informații și a colaborării între structurile naționale și agențiile internaționale specializate în combaterea terorismului, controlul achiziției și posesiei de arme, consolidarea de urgență a interoperabilității bazelor de date europene și internaționale și dezvoltarea unui parteneriat pentru combaterea terorismului între UE și statele din Nordul Africii, Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest.

O măsură urgentă ar fi aceea ca investigarea rețelelor implicate în atentatele de la Bruxelles și Paris și a altor rețele similare să se facă prin eforturi naționale comune ale agențiilor specializate din statele membre.

O echipă comună formată din experți naționali va fi înființată la nivelul Europol în cadrul Centrului European pentru Combaterea Terorismului. Un rol cheie îl vor avea unitățile de informații privind pasagerii.