Polonia a adoptat legea împotriva manifestațiilor publice

Parlamentul polonez, dominat de conservatori, a adoptat definitiv marți seara legea privind adunările publice, introducând restricții denunțate de opoziție ca fiind antidemocratice.
Noua lege introduce în special noțiunea de 'adunare periodică' pentru o manifestație organizată în mai multe rânduri în același loc și la aceeași dată. Acest tip de manifestație va fi de acum prioritară comparativ cu alte inițiative sociale sau politice.
Acestea din urmă se vor putea desfășura într-un loc aflat la o distanță de cel puțin 100 de metri de adunarea periodică. Potrivit Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, noua lege ar permite garantarea securității participanților la toate adunările, altfel zis ar împiedica eventuale violențe.
Conform opoziției, aceste reglementări ar permite puterii să împiedice un 'dialog al străzii', limitând astfel libertatea de expresie, și nu au ca scop decât să ofere PiS posibilitatea de a organiza, într-o atmosferă calmă, o dată pe lună, comemorările tragediei aeriene de la Smolensk de la 10 decembrie 2010, în care au murit 96 de persoane, printre care și președintele polonez Lech Kaczynski, fratele geamăn al liderului partidului aflat la putere.
Sâmbătă, această comemorare, care se desfășura în fața palatului prezidențial de la Varșovia, pentru a 80-a oară, a fost ușor perturbată de o manifestație a unor opozanți.
Opoziția a criticat legea
Legea adoptată nu mai favorizează totuși manifestațiile organizate de organe ale statului și de instituții religioase în detrimentul inițiativelor cetățenești, așa cum prevedea proiectul inițial.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)