Polonia modifică Legea Holocaustului. S-a eliminat pedeapsa cu închisoarea pentru cei care atribuie polonezilor crimele nazismului

Legea Holocaustului adoptată la începutul acestui an de Varșovia, care a tensionat relațiile cu Israelul și SUA, a fost modificată. Din lege a fost eliminată pedepsa cu închisoarea pentru persoanele care ar sugera că statul a fost complice la crimele împotriva evreilor.
Camera inferioară a Parlamentului din Polonia a votat miercuri pentru eliminarea pedepsei cu închisoarea pentru persoanele care ar sugera că statul a fost complice la crimele împotriva evreilor dintr-un proiect de lege privind Holocaustul care a fost criticat dur de Israel și SUA, relatează Reuters.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki ceruse camerei inferioare a parlamentului să elimine pedeapsa cu închisoarea din proiectul de lege - un anunț neașteptat care survine în contextul în care guvernul de la Varșovia, condus de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), se află sub o monitorizare atentă din partea Uniunii Europene din cauza reformelor judiciare și vrea să întărească legăturile de securitate cu Washingtonul.
Guvernul a precizat că, în urma dezbaterilor publice asupra proiectului de lege, s-a decis că există alte 'unelte' care pot fi folosite pentru „a proteja renumele Poloniei".
Senatul polonez a votat în februarie legea controversată cu privire la Shoah, menită să apere imaginea țării și care pedepsește cu amenzi sau până la trei ani de închisoare pe cei care atribuie „națiunii sau statului polonez” crime comise de naziștii germani în Polonia ocupată. Legea sancționează folosirea sintagmei „lagăre poloneze ale morții” în descrierea lagărelor de exterminare naziste de pe teritoriul polonez și consideră infracțiune orice menționare a complicității polonezilor la crimele Holocaustului.
Institutul Polonez de Memorie Națională consideră că Polonia a fost prezentată, de multe ori, în trecut, drept aliată a lui Hitler, de aceea este nevoie de protejarea reputației sale.
Polonia a pierdut circa trei milioane de cetățeni non-evrei, inclusiv mulți intelectuali și membri ai elitelor, în Al Doilea Război Mondial. Capitala Varșovia a fost rasă de pe suprafața pământului, în 1944, după o revoltă eșuată în care au murit 200.000 de civili.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Mateusz Morawiecki
Locații: Polonia
Subiecte: holocaust Regim nazist
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)