Polonia vrea reforma UE, astfel încât „să își sublinieze caracterul de adevărată comunitate de state suverane”
În timp ce la București se vorbește despre „integrarea profundă” în structurile europene, Polonia anunță, prin vocea premierului Szydlo, că dorește o reformă a Uniunii Europene „în conformitate cu tratatele și în interesul tuturor statelor membre”, informează agenția Xinhua, citată de Agerpres.
În prezent, după părerea Beatei Szydlo, „cel puțin unele state membre sunt tratate într-un mod care ar putea perturba principiile fundamentale ale UE”. Szydlo și-a exprimat speranța că parlamentele naționale vor juca un rol mai important în viitor. „Noi dorim ca Uniunea să își sublinieze caracterul de adevărată comunitate de state suverane”, a adăugat ea.
Polonia își dorește o dezbatere despre viitorul Uniunii, care nu trebuie să se reducă la doar două opțiuni.
„Cred că o dezbatere privind viitorul UE nu trebuie să se reducă la alegerea între o viziune federalistă a unui supra-stat European și egoismele naționale eurosceptice”, a mai spus șefa guvernului de la Varșovia. Ea a recunoscut că UE are nevoie de flexibilitate, dar și-a exprimat scepticismul față de „conceptul nucleului dur, două viteze sau Uniuni Europene mici”. ”Credem că astfel de soluții ar duce la dezintegrarea Uniunii Europene”, a avertizat premierul.
Polonia nu va ieși din Uniunea Europeană, al cărei Guvern a promis că nici nu va permite măcar un dialog pe această temă, a precizat liderul executivului de la Varșovia.
Dar nici nu va accepta soluții privind migrația impuse de UE, care i-ar putea afecta securitatea, a precizat Szydlo. În schimb își va spori implicarea în ajutoarele umanitare pentru țările afectate de conflicte, precum și pe plan militar. Pentru oprirea valului migrator, ar putea fi necesară închiderea frontierelor, deoarece — este de părere prim-ministrul Poloniei — „numărul de migranți economici este mai mare decât cel de refugiați”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Aberația supremă: LAPTELE este RASIST!
UE adoptă o rezoluție care recunoaște bărbații care se identifică drept femei ca fiind femei cu drepturi depline. Rezoluția nu are efect pentru România. Mișcarea de Rezistență informează cum au votat europarlamentarii români
Recomandările noastre
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Secțiuni: Externe
Persoane: Beata Szydlo
Locații: Polonia
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)