ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Popularitatea președintelui Franței, Emmanuel Macron, a scăzut cu șapte puncte procentuale doar în luna septembrie, după anunțul legat de reformele legislației din domeniul muncii, potrivit unui sondaj de opinie publicat luni, citat de Politico.eu.

Popularitatea lui Macron se află pe un trend descendent, ajungând la doar 30%, în ultimele trei luni înregistrând o scădere de aporximativ 30%. Sondajul a fost efectuat de compania YouGov din Franța la comanda Huffington Post.

Această scădăre a încrederii în președintele francez vine în urma anunțului făcut săptămâna trecută de Macron cu privire la reformele legislației din domeniul muncii. Într-un interviu acordat recent revistei Le Point, Emmanuel Macron a precizat că se așteaptă ca cetățenii să fie nemulțumiți și nerăbdători.

„Când ajungi la putere, nu faci lucrurile în o sută de zile. Altfel am fi prima țară în care campania prezidențială ar dura doi ani și în care stai la putere doar trei luni”, a afirmat Macron.

Și susținerea pentru prim-ministrul Édouard Philippe a scăzut, ajungând la 32%, cu 5% procente în minus față de aceeași perioadă a lunii trecute.