Povestea tragică a lui Charlie Gard, bebelușul condamnat la moarte de statul britanic: „Modelul de societate către care ne îndreptăm este unul în care statul dobândește drept de viață și de moarte asupra supușilor”

Cazul lui Charlie Gard, un bebeluș de zece luni aflat pe moarte într-un spital din Marea Britanie, este în centrul atenției în întreaga lume.
Micuțul s-a născut sănătos. Avea o lună când medicii l-au diagnosticat cu o boală genetică rară și foarte agresivă, care afectează sistemul nervos: depletie mitocondrială. Spre disperarea părinților, în urmă cu trei luni, conducerea GOSH- Great Ormond Street Hospital, clinica londoneză unde se află internat copilul, decide că nu se mai poate face nimic pentru el și trebuie deconectat de la aparate.
Părinții Chris Gard și Connie Yates solicită să-și poată transfera fiul la o clinică din America, unde este folosită o terapie revoluționară, sperând că aceasta i-ar putea oferi o șansă cât de mică lui Charlie. GOSH refuză să „elibereze” bebelușul, motivând că acesta are „dreptul de a muri cu demnitate”! Urmează trei luni de procese, în care părinții încearcă să-și scoată copilul din ghearele sistemului britanic. Trei instanțe diferite se pronunță în sprijinul deciziei spitalului, inclusiv Curtea Supremă, repetând: Charlie are „dreptul de a muri cu demnitate”.

Părinții fac plângere la CEDO, care a dat un verdict dur: „sprijină în conținut punctul de vedere al instanțelor britanice și consideră cererea părinților) inadmisibilă”.
Până și ultima dorință a părinților, să îl ia acasă, pentru a muri, le-a fost refuzată.
GOSH a fixat pentru vinerea trecută deconectarea de la aparate a lui Charlie. Mama micuțului postează pe Facebook un mesaj: „Nu ni se permite să alegem dacă fiul nostru să trăiască sau nu și nu ni se permite să alegem când și unde să moară”.
Sub presiunea opiniei publice, GOSH acceptă să amâne deconectarea, fără a preciza totuși un termen, astfel că moartea de stat poate lovi oricând.
Inclusiv Donald Trump se implică: „Dacă putem să ajutăm cu ceva, am fi încântați să o facem”. Apar informații că administrația americană ține legătura cu părinții, dar Trump personal se abține, pentru a evita să irite Londra. Efectul Trump se face simțit rapid: echipa de medici americani se oferă să-l trateze gratis pe Charlie.
„Cazul micului Charlie este simptomatic pentru mentalitatea de vechil pe care statul progresist o manifestă față de cetățenii „săi”. Nu se mai mulțumește să reglementeze cele câteva domenii, unde autoritatea sa ar fi strict necesară – apărare, ordine publică, diplomație – ci urmărește să controleze traiul oamenilor în toate aspectele lui, până în cele mai mărunte detalii.
După Războiul Rece, lipsa inamicului comunist, care îi menținea vigilent sistemul imunitar, a dus la infestarea cu marxism a statului occidental până în măduva oaselor. Modelul de societate către care ne îndreptăm este unul de cea mai pură esență totalitară, în care statul dobândește drept de viață și de moarte asupra supușilor. Ba se ambiționează să le controleze și gândurile. Să le modeleze în conformitate cu matrița reprezentată de Corectitudinea Politică. Or, pentru a impune un asemenea plan demn de Orwell, controlul asupra copiilor capătă un rol primordial”, scrie Adrian Pătrușcă în Evenimentul Zilei.

Pe același subiect

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

O ziaristă japoneză a vrut să-i pună Șefului Lumii o singură întrebare. Ce a rezultat. VIDEO tradus în română cu Secretarul General al Partidului Comunist de la Davos, Tovarășul Klaus Schwab

DAVOS - CASA DE NEBUNI A LUMII. Șeful Siemens: Dacă nu o să mai mâncați carne în 11 ani compensați un zbor până în Thailanda. Eu am început. FILMAREA și ILUSTRAȚIA ZILEI

Tucker Carlson: Cum a pus Statul Paralel mâna pe putere în SUA – Cazul școală Nixon-Watergate

BOMBĂ! Director Pfizer expus de Project Veritas: Ne gândim să provocăm noi mutații ale virusului, astfel încât să putem dezvolta noi vaccinuri în mod preventiv. Să fiu sincer, așa s-a întâmplat și la Wuhan. Doar nu credeați că virusul a apărut de nicăieri
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)