Precedentul Michael Flynn. Joe Biden riscă să fie acuzat de încălcarea Legii care pedepsește cetățenii americani care pretind în mod fals că reprezintă guvernul SUA în relația cu puteri străine

Ben Rhodes, consilier adjunct pentru securitate națională al fostului președinte Barack Obama, a recunoscut luni că Joe Biden a luat deja legătura cu liderii străini, ca și cum ar fi învestit ca următorul președinte. O acțiune pe care unii o consideră a fi o încălcare a Legii Logan. Logan Act este actul normativ american pe baza căruia fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, Michael Flynn, a fost urmărit penal, scrie WorldTribune.
Rhodes a făcut comentariile în timpul unui interviu la MSNBC, în care l-a criticat pe Trump pentru că a contestat alegerile: „Vom avea deja momentul președintelui ales care își anunță consiliul consultativ. Va începe să anunțe secretarii cabinetului. Centrul gravitației politice din această țară și din lume se mută la Joe Biden. Liderii străini vorbesc deja la telefon cu Joe Biden, despre agenda pe care urmează să o aibă de pe 20 ianuarie ”, a spus Rhodes.
Este exact același scenariu în care consilierii lui Obama l-au acuzat pe generalul Flynn că în 2016, înainte de a afla de învestirea lui Donald Trump,fostul consilier pentru securitate națională ar fi luat legătura cu oficiali străini, inclusiv cu ambasadorul rus de la acea vreme Sergey Kislyak.
Flynn a fost forțat să demisioneze, după dezvăluirile FBI, care monitoriza comunicările oficialilor campaniei lui Trump, la cererea administrației Obama.
Flynn a fost acuzat că i-ar fi promis oficalului rus că Trump va ridica sancțiunile asupra Rusiei. Dar s-a dovedit că, în realitate, acesta doar a cerut Rusiei să nu răspundă cu măsuri simetrice la decizia de expulzare a mai mulți diplomați ruși, de către administrația Obama, sub pretextul amestecului Rusiei în alegeri.
În plus, notele făcute de fostul agent special al FBI, Peter Strzok, care ulterior au fost făcute publice de Departamentul de Justiție, arătau că însuși Joe Biden a sugerat utilizarea Legii Logan împotriva Flynn, deși cererea fusese respinsă de fostul șef al FBI James Comey.
Datând din anul 1979, Legea Logan, care nu a fost aplicată niciodată în istoria SUA până la Flynn, sancționează cetățenii americani care pretind în mod fals că reprezintă guvernul Statelor Unite în relația cu puteri străine.
Dacă sunt reale afirmațiile lui Rhodes că Biden vorbește în calitate de președinte cu liderii străini, acest lucru se adaugă la acuzațiile care au curs în campanie, după scandalul laptopului lui Hunter Biden, care sugerau că Joe Biden a fost implicat în tranzacții de afaceri străine cu agenți guvernamentali chinezi și ruși.
În plus, când vine vorba de politica externă, Biden are un trecut cu bube.
După alegerile prezidențiale din 2016, o convorbire telefonică „scursă” în presă a arătat că vicepreședintele de la acea vreme l-a sunat pe președintele ucrainean Petro Poroșenko și a început să bârfească administrația Trump, care urma să să instaleze spunând: „Adevărul este că administrația care vine nu știe prea multe despre [Ucraina] ”și că nu erau pregătiți pentru tranziție.
„Acest lucru este total inadecvat, dar era menit să pregătească scena pentru următoarea declarație a lui Biden și planurile viitoare”, a scris Alex Plitsas pentru The Federalist în septembrie.
Biden i-a spus lui Poroșenko: „Nu intenționez să plec. Ca cetățean privat, intenționez să rămân profund angajat în demersul pe care l-ați început și pe care noi l-am început. ”
Plitsas consideră că astfel Biden a subminat administrația Trump și a încercat să își înființeze un canal secundar de politică externă, după ce a părăsit funcția de vicepreședinte, ceea ce ar putea fi o încălcare a Logan Act."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama Joe Biden Michael T. Flynn
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)