ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Google, Facebook și alți giganți ai internetului sunt chemați să plătească presei sute de milioane de euro pe an. Este o măsură inedită, în premieră pe plan mondial.Un important grup de presă din Australia, Nine Entertainment, a invitat joi compania Google și alți giganți ai internetului să achite 360 de milioane de euro pe an către media din această țară, în baza unui cod de conduită stabilit de guvern, relatează AFP, citat de Agerpres. 

Luna trecută, Australia a anunțat că intenționează să constrângă Google, Facebook și alte companii importante din sectorul de internet să contribuie cu o cotă din încasările de publicitate provenind din conținuturile de știri afișate de motoarele lor de căutare.

Este o măsură inedită, în premieră pe plan mondial și care va fi observată îndeaproape de multe țări care doresc să aplice inițiative similare, notează AFP. Guvernul de la Canberra urmează să dezvăluie în iulie detaliile acestei contribuții obligatorii, care face parte dintr-un cod de conduită privind relațiile dintre giganții netului și media.

Peter Costello, președintele Nine Entertainment, care este al doilea cel mai mare grup de media australian, a afirmat joi că respectiva contribuție ar trebui să fie de 10% din încasările din publicitate ale marilor companii de tehnologie din Australia, pe care guvernul australian le estimează la 6 miliarde de dolari australieni (3,57 miliarde de euro) pe an.

10% din veniturile giganților internetului provin din publicitate
 

Comisia australiană pentru consum și concurență (ACCC) a stabilit că 10% din veniturile giganților internetului provin din publicitate făcută pe conținuturile de știri, a explicat Costello. „Așadar, aplicând acest calcul, Google și Facebook scot circa 600 de milioane de dolari australieni (357 milioane de euro) din publicitate, (...) care altfel ar fi putut sau ar fi trebuit să ajungă la media", a spus Costello într-un interviu acordat ziarului australian Nine's Financial Review.

„Practic, folosesc produsul conceput de companii de presă fără să plătească", a adăugat el. „Folosesc acest produs pentru a-și crește propriile venituri și atrag publicitate care altfel ar fi ajutat la susținerea jurnalismului”, a subliniat președintele grupului de presă.

Guvernul australian a anunțat că va impune acest cod de conduită după ce lunile de negocieri vizând o "înțelegere amiabilă" cu Google, Facebook și alte companii din sector s-au soldat cu un eșec.

La rândul lor, Google și Facebook au protestat împotriva acestei decizii și au chemat la continuarea negocierilor, insistând că au investit deja milioane de dolari pentru a ajuta media australiene aflate în dificultate.

Numărul jurnaliștilor australieni care lucrează în presa scrisă și online a scăzut cu peste 20% din 2014, în condițiile în care publicitatea a virat masiv spre platformele de internet.

Situația s-a agravat odată cu încetinirea economică provocată de noul coronavirus, resimțită inclusiv în sectorul publicității, iar mulți mici editori de presă au fost nevoiți să tragă obloanele.