Premieră după 20 de ani în Venezuela. Prețurile benzinei vor suferi majorări între 1.385 și 6.000%. Anunțul a provocat imediat formarea de cozi

Prețurile benzinei vor suferi majorări între 1.385 și 6.000%, în funcție de tipul de benzină. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro a anunțat majorarea prețului la benzină pentru prima dată în ultimii 20 de ani, trecând astfel de la 0,01 la 0,95 dolari pe litru pentru Super 95, informează AFP.
"Este o măsură necesară, mi-o asum", a declarat Maduro.
Acesta a specificat că noul preț la benzina Super 95 va fi de "6 bolivari" (0,95 dolari) litrul.
Maduro a mai anunțat și devalorizarea cu 37% a monedei naționale, bolivarul, atunci când va fi destinat importului de alimente sau medicamente.
"Vom simplifica sistemul de schimb în două categorii, sistemul de schimb protejat care va fi introdus joi, de la 6,3 la 10 bolivari pentru un dolar, și o altă categorie, flotantă, care este în prezent la 200 de bolivari pentru un dolar”, a mai spus președintele Venezuelei.
Autoritățile au amânat de mai multe ori această măsură pentru că, în 1989, un anunț similar a provocat revolte sângeroase.
Prețurile carburanților au fost înghețate la jumătatea anilor 90 și niciun guvern n-a îndrăznit să se atingă de ele.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)