Premieră în Italia: Cetățenii vor putea propune legi în Parlament

Camera Deputaților din Italia, dominată de Mișcarea 5 Stele (M5S, antisistem) și din Liga (conservatoare), a adoptat un text care le permite cetățenilor să propună legi, o posibilitate ce nu exista până acum, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Textul adoptat prevede că un proiect de lege provenit dintr-o inițiativă cetățenească și care primește cel puțin 500.000 de semnături trebuie aprobat în interval de 18 luni de către Parlament, care nu poate aduce modificări substanțiale.
Dacă Parlamentul nu adoptă proiectul în acest interval sau îl modifică profund, atunci este organizat un referendum pentru această propunere.
Legea este considerată adoptată în forma sa originală dacă peste 25% dintre alegători au votat și dacă la referendum se obține un vot pozitiv.
La ora actuală, Constituția italiană nu prevede decât un referendum de abrogare, care vizează suprimarea de legi, în totalitate sau parțial, iar cvorumul este fixat la 50% plus unu dintre alegători.
Acest proiect de lege, care modifică două articole din Constituție, trebuie, din acest motiv, să mai treacă și examenul votului din Senat, apoi se va întoarce în Camera Deputaților și din nou în Senat.
Toate modificările la Constituția italiană necesită o aprobare dublă din partea celor două camere ale Parlamentului.
Această idee a legii inițiativei cetățenești este un cal de bătaie al M5S, care a făcut din democrația directă și din implicarea cetățenilor în procesul decizional una din prioritățile sale în timpul ultimei campaniei electorale.
Teoretic, referendumul poate viza orice tip de lege, cu condiția ca aceasta să respecte Constituția.
O decizie preventivă privind admisibilitatea sau nu a proiectului de lege va fi cerută Curții Constituționale imediat ce documentul va primi cel puțin 200.000 de semnături și înainte de a ajunge în Parlament.
Referendumul inițiativei cetățenești este una dintre revendicările majore ale ‘vestelor galbene’ în Franța.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)