ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Austria realizează o premieră între două țări din Spațiul Schengen după ce a început lucrările la un gard de sârmă ghimpată la granița cu Slovenia, anunță AFP.

Lungimea gardulului va fi de 3,7 kilometri lungime, iar înălțimea de doi metri. Austria își anunțase intenția de a-l construi înainte de atentatele de la Paris și explicase că scopul gardului este să impiedice intrarea dezordonată a refugiaților pe teritoriul lor.

Măsura vine în contextul în care libertatea de circulație este pusă sub semnul întrebării, după ce s-a aflat că doi dintre teroriștii de la Paris au intrat în Europa dându-se drept refugiați.

Asemenea garduri au construit și Ungaria și Slovenia, însă nu la granițe Schengen. Acesta reprezintă primul gard construit de-a lungul unei frontiere din spațiul Schengen.