Premierul Ungariei, Viktor Orban: Persecutarea creștinilor reprezintă un „atac organizat împotriva unei întregi culturi”
Cu ocazia celei de-a doua ediții a Conferinței Internaționale despre Persecutarea Creștinilor, premierul maghiar Viktor Orbán a afirmat dinaintea unei săli pline de oameni din capitala țării că Ungaria este mândră de moștenirea sa creștină și că va face tot ce-i stă în putință pentru a-și apăra identitatea creștină, informează Breitbart.
„Suntem mândri că, în urmă cu 1000 de ani, regele nostru, Sfântul Ștefan, a întemeiat statul ungar pe baze solide și a făcut din țara noastră o parte a Europei Creștine”, a afirmat premierul Viktor Orbán, citând din Constituția Ungariei. „Recunoaștem rolul Creștinismului în păstrarea factorului național”.
Primul ministru ungar a afirmat că „Sfântul Ștefan, primul nostru rege creștin, a fost un monarh luminat, un vizionar care a scris un ghid pentru fiul său Emeric, intitulat „Îndrumări”, pe care noi, ungurii, le citim ca pe un mesaj personal adresat fiecăruia dintre noi, atât ca națiune, cât și ca indivizi, și care a constituit o sursă a puterii și înfloririi noastre”.
Pe lângă îndemnul de a păstra credința creștină, „Îndrumările” conțin de asemenea sfaturi prețioase pentru o bună conduită cetățenească și o bună guvernare, a precizat Viktor Orbán.
„Fiți milostivi față de toți cei prigoniți, păstrând mereu în inimă exemplul Domnului, Care a spus: Milă voiesc, iar nu jertfă”, a recitat Viktor Orbán. „Fiți răbdători față de toți, nu doar față de cei puternici, ci și față de cei slabi”.
„În sfârșit, fiți puternici, ca nu cumva prosperitatea să vă semețească ori necazurile să vă doboare. Fiți smeriți în această viață, ca Dumnezeu să vă înalțe în viața viitoare”, a citat premierul ungar.
În discursul său, întrerupt din când în când de aplauze entuziaste, liderul a reiterat cuvintele scrise de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, pentru a comemora a mia aniversare a Ungariei ca națiune creștină.
„Când Sfântul Ștefan a scris Îndrumările pentru fiul său, oare i se adresa doar lui?”, întrebase retoric Papa Ioan Paul al II-lea. „Oare nu și-a scris Îndrumările pentru toate generațiile viitoare de unguri, pentru toți moștenitorii Coroanei sale?”.
„Regele vostru sfânt, dragi frați și surori ai națiunii ungare, vi-a lăsat ca moștenire nu doar coroana regală”, a spus Papa. „El vi-a lăsat o zestre spirituală, o moștenire de valori fundamentale și indestructibile: casa cea adevărată, construită pe piatră”.
În discursul său de marți, Viktor Orbán a spus că, în ciuda dimensiunilor sale mici, Ungaria are o misiune importantă de îndeplinit în lume.
„Ungurii constituie doar 0,02% din populația lumii, deci cât de mult pot ei conta? Oare merită?”, a întrebat Viktor Orbán.
A continuat invocând exemplul istoric al celor 12 apostoli, care au schimbat lumea prin mărturisirea lor creștină despre moartea și Învierea lui Iisus Hristos.
„A ne apăra frații și surorile persecutate naște curaj în noi înșine și în ceilalți”, a continuat premierul ungar. „Când am ridicat Ajutorul pentru Creștinii Persecutați la nivel de minister, cine ar fi crezut că acesta urma să crească și să influențeze și pe alții?”.
Viktor Orban a mai comunicat și niște aspecte îngrijorătoare legate de dimensiunile dramei reale a creștinilor persecutați în lume.
„Patru din cinci oameni persecutați pentru credința lor sunt creștini și circa 245 de milioane de creștini din întreaga lume suferă persecuții extreme”, a subliniat Viktor Orbán, pe lângă un număr mare de biserici vandalizate și multe pierderi de vieți omenești.
„Și, totuși, Europa închide ochii iar și iar!”, a spus acesta. „Politicienii europeni par a fi paralizați și incapabili de vreo reacție, insistând că totul este doar o chestiune generală de respectare a drepturilor omului”.
„Însă persecuția creștinilor nu este doar o problemă umanitară”, a insistat Orbán. „Nu este vorba numai de violență împotriva unor persoane sau grupuri individuale, ci de un atac organizat împotriva unei întregi culturi, inclusiv aici, în Europa”.
Acest atac îmbracă multe forme, unele fățișe, altele, mai subtile, a spus Orbán, ceea ce include „schimbul de populație prin migrația în massă, stigmatizarea, batjocorirea, inclusiv botnița pusă de așa-numita corectitudine politică”.
Primul ministru a criticat, totodată, acceptarea fără rezerve a migrației în massă de către Europa Occidentală, ca pe o bombă cu acțiune întârziată pentru viitorul Uniunii.
„Europa Occidentală i-a furnizat deja Statului Islamic o mulțime de militanți”, a amintit premierul ungar, „și imigrația necontrolată a declanșat o schimbare radicală în demografia populației”.
Singura soluție este ca Europa să-și redescopere rădăcinile creștine și identitatea ei creștină, a sugerat Viktor Orban.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: Atac terorist la Moscova: Peste 115 morți și peste 140 de răniți. Putin urmează să iasă în fața națiunii. FSB: Teroriștii au fost prinși când încercau să fugă în Ucraina (VIDEO)
Prințesa Kate, soția Prințului moștenitor al tronului britanic, are cancer la 42 de ani. La trei ani de la injectarea cu seruri Covid aproape întreaga familie regală a Marii Britanii e canceroasă
A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Ioan Paul al II-lea Viktor Orban
Subiecte: Europa creștină Persecuția creștinilor
Organizații: Guvernul Ungariei Partidul Fidesz
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)