Premierul grec Alexis Tsipras a demisionat și a anunțat alegeri anticipate

Premierul grec Alexis Tsipras ar putea demisiona joi seara, anunță o televiziune din Grecia, preluată de unele publicații străine.
UPDATE 20.55 - Alexis Tsipras a anunţat, joi seara, demisia Guvernului pe care îl conduce şi convocarea de alegeri parlamentare, transmite BBC.
"În scurt timp, îi voi prezenta preşedintelui demisia mea şi a Guvernului. Simt că am obligaţia morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză", a declarat Alexis Tsipras.
"Vreau să fiu onest în totalitate, nu am ajuns la acordul pe care îl voiam cu creditorii internaţionali. Am fost obligaţi să onorăm un acord", a mai spus premierul elen.
Potrivit mai multor mijloace de informare în masă din Grecia, premierul Alexis Tsipras ar putea demisiona joi seara şi pentru a cere organizarea de alegeri anticipate, anunță agențiua italiană ANSA.
Potrivit presei elene, în special postului de televiziune naţional, ERT1, premierul ar putea anunţa demisia cu ocazia unei conferinţe de presă prevăzute pentru ora 20:00 locală.
Deja controversat în cadrul partidului său, Syriza, din cauza acordului semnat cu creditorii internaţionali, Alexis Tsipras ar urma să anunţe organizarea de alegeri anticipate, la şapte luni de la victoria coaliţiei stângii radicale, scrie sursa citată.
Presa elenă evocă deja datele de 13 sau 20 septembrie pentru organizarea acest scrutin anticipat.
Joi, Grecia a rambursat către Banca Centrală Europeană o datorie în valoare de 3,4 miliarde de euro, după aprobarea miercuri de către miniștrii de Finanțe din zona euro a noului program de asistență și deblocarea unei prime tranșe de ajutor în valoare de 23 de miliarde de euro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Locații: Grecia
Subiecte: Alegeri anticipate 2020 Romania Criza Grecia
Organizații: Syriza
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)