Presa internațională: UE va propune în 2016 un nou plan de repartizare a 200.000 de refugiaţi

Comisia Europeană va propune în luna martie 2016 un nou plan de redistribuire a circa 200.000 de imigranţi între statele membre UE. Acest nou val de refugiaţi va proveni direct din taberele situate în ţări ca Turcia, Iordania şi Liban, informează Financial Times, conform Mediafax.
Oficialii europeni vor încerca să redacteze noul plan pe baza recomandărilor făcute de Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care a cerut UE să preia alţi 200.000 de refugiaţi direct din ţările care nu fac parte din blocul comunitar, precum Libanul şi Turcia. Nu se ştie încă numărul final al refugiaţilor care ar urma să fie repartizaţi în UE.
Preluarea unui număr mare de refugiaţi ar putea face parte dintr-un acord cu Turcia, pe care UE speră să o convingă să joace un rol mai important în combaterea fluxului de imigranţi către Europa.
Peste 600.000 de imigranţi au intrat în UE de la începutul anului, potrivit UNHCR. Majoritatea au venit prin Turcia, înainte de a intra în UE prin Grecia.
Taberele din Liban şi Turcia sunt supraaglomerate, refugiaţii reprezentând în prezent aproape o treime din populaţia Libanului. UNHCR a cerut în mod repetat UE să preia mai mulţi refugiaţi direct din aceste tabere.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)