Președintele Bashar al-Assad a oprit accesul diplomaților UE în Damasc

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a anulat vizele speciale pentru diplomații și oficialii UE care călătoresc regulat între Beirut și Damasc, complicând astfel eforturile de a distribui ajutoare victimelor războiului, au informat trei diplomați UE, scrie Reuters.
De când a început conflictul sirian în 2011, Uniunea Europeană s-a folosit de Beirut, capitala Libanului, drept bază diplomatică după ce majoritatea ambasadelor din Damasc s-au închis ca protest față de atacurile brutale ale lui Assad asupra opoziției.
Însă permisiunea specială de a folosi vizele siriene pentru a avea acces la Damasc a fost anulată la începutul lui ianuarie fără explicații din partea guvernului sirian, au informat diplomații UE. Astfel, diplomații vor trebui să treacă prin procesul lung de a aplica pentru vize la fiecare intrare în țară.
Diplomații UE, care au vorbit sub condiția anonimatului, consideră că este vorba de o încercare de a forța guvernele europene să redeschidă ambasadele de la Damasc după ce armata siriană, cu ajutorul forțelor Rusiei și Iranului, a recăpătat controlul în mare parte din țară.
„Este o problemă serioasă pentru ajutoarele umanitare de la UE. Este o măsură care afectează diplomații și personalul ambasadelor europene și al instituțiilor UE”, a declarat un diplomat UE.
După peste șapte ani de război care a atras și forțe străine, Comisia Europeană a alocat aproape 800 de milioane de euro pentru a trimite alimente, medicamente și a furniza adăpost sirienilor.
Nu există o estimare imediată privind numărul celor afectați, însă un purtător de cuvânt al Comisie a afirmat că blocul european face „tot ce poate” pentru a se asigura că impactul este unul minim asupra ajutoarelor umanitare.
Uniunea Europeană, care a impus luni noi sancțiuni economice asupra guvernului lui Assad, a informat că nu își va schimba politica până când Assad nu va fi înlăturat de la putere, ca parte a unui proces de pace condus de ONU.
Însă unii diplomați UE susțin că Assad are o poziție mai sigură decât acum câțiva ani, având în vedere succesul militar.
„Până acum, UE a fost unită în politica sa privind faptul că nu vom negocia cu Assad, însă pare că poziția sa de negociere este mai puternică acum”, a afirmat un al doilea diplomat.
Emiratele Arabe Unite și-au redeschis ambasada la Damasc în decembrie, o schimbare de poziție semnificativă pentru o națiune care a susținut în trecut rebelii care se luptă cu Assad.
Liderii UE și cei ai Ligii Arabe se vor întâlni într-un summit rar de două zile la Cairo pe 24 febuarie pentru a discuta despre situația din Siria.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Primarul orașului Konotop, regiunea Sumy, susține că exploziile în urma cărora au murit 34 de oameni s-au produs prin detonarea unor muniții

Noi dezvăluiri despre 11 septembrie la Tucker Carlson cu țintă către CIA: Clădirile erau proiectate să reziste în eventualitatea prăbușirii unui avion. Pompierul-șef care a intrat în Turnurile Gemene a raportat că erau doar două incendii. Filmul BRAVO 7

Donald Trump taie în carne vie: Zeci de ambasade americane vor fi închise, inclusiv în Europa

Bloomberg: ”Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al-Assad
Locații: Siria
Subiecte: Război Siria
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)